Nu doar prefectul a solicitat revocarea hotărârii de alocare a fondurilor de la bugetul de stat pe localităţi adoptată săptămâna trecută de plenul Consiliului Judeţean. În timpul foarte scurtei şedinţe extraordinare a CJ de marţi preşedintele Mihai Ţâbuleac a informat puţinii consilieri prezenţi că primării Botoşani şi Călăraşi au cerut la rândul lor reanalizarea hotărârii.
Şeful CJ a explicat că a convocat astăzi consilierii pentru a se încadra în termenul de 45 de zile de la aprobarea legii bugetului de stat în care trebuie să se adopte bugetul judeţului.
„Am convocat şedinţa de astăzi cu speranţa că cei 20 de consilieri ai PNL şi PSD vor realiza că au săvârşit o mare eroare şi o mare nedreptate prin aceea că au ieşit din orice limită posibilă, au lăsat localităţi ale judeţului şi chiar judeţul însuşi fără surse financiare, exagerând în ceea ce priveşte alocarea fondurilor către alte localităţi”, a afirmat
preşedintele CJ. Acesta a subliniat că tocmai în aceste zile fierbinţi în care opoziţia face apel la dialog, consilierii USL lipsesc de la şedinţă şi nu sunt dispuşi la discuţii.
„Chiar dacă deţin majoritatea în CJ, chiar dacă sunt puternici prin numărul de voturi, un grup de persoane cu adevărat puternic este acela care demonstrează că ştie să respecte şi interese celorlalţi, nu numai cele proprii”, a concluzionat Mihai Ţâbuleac. Probabil că va mai fi convocată o şedinţă de CJ până la cea ordinară de la finele lunii.
(S.B.)
CE POT PĂŢI VICEPREŞEDINŢII CJ FIINDCĂ AU LIPSIT DE LA ŞEDINŢĂ:
Pedepse propuse pentru cei doi vice CJ : Lefuri tăiate, maşini lipsă & zero atribuţii