Furtunile din ultimele zile, care au afectat rețeaua feroviară, au generat pagube mult mai mici decât furtuna de incompetență care a pus la pământ transportul feroviar în ultima perioadă, sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor.
Ca într-o veritabilă țară bananieră, au fost anulate practic de pe o zi pe alta zeci de curse de către CFR Călători, o expresie a disprețului față de românii care se încăpățănează să utilizeze și să țină în viață cererea pentru acest serviciu.
Deși guvernanții mimează promovarea variantelor de transport cât mai puțin poluante, bătaia de joc la adresa călătorilor cu trenul a atins în ultima perioadă cote nemaivăzute. E fără precedent probabil în istoria României ca niște șefi protejați pe funcții să decidă de azi pe mâine, fără să comunice și, în tot cazul, fără explicații de acceptat, anularea a zeci de curse feroviare, utilizate de mii de navetiști.
Oameni uitați prin gări, oameni în imposibilitatea de a ajunge la serviciu la ore fixe, oameni cu abonamente plătite, oameni care au fost nevoiți să revină în aglomerații ca sardelele în alte trenuri suprapopulate, toți acești români au primit nu mulțumiri din partea Ministerului Transporturilor că încă folosesc transportul feroviar, ci bătaia de joc e instituției.
Eventualele rațiuni de rentabilitate invocate ar trebui să închidă toată rețeaua, dar strategia Ministerului Transporturilor este oricare alta decât aceea de a promova utilizarea transportului feroviar de călători. Pentru că nu poți face asta anulând de pe o zi pe alta curse cu mii de navetiști, oameni pentru care nu există altă opțiune.
În același timp, Ministerul Transporturilor nu are nicio reacție la închirierea celor mai bune locomotive către operatori privați de transport marfă, în condițiile în care trenuri întregi cu călători rămân în câmp din cauza defectării locomotivelor.
Ce se întâmplă pe domeniul feroviar este și consecința numirii unor habarniști fără legătură cu domeniul la nivelul secretarilor de stat din actuala conducere a Ministerului Transporturilor. Nu au trecut decât câteva luni de când un astfel de personaj, căruia i-au fost retrase ulterior atribuțiile, se făcea de râs în prime-time la o televiziune națională, neînțelegând termenii din domeniu.
Îi solicit premierului Florin Cîțu să uite de limitele politice și să treacă la demiteri. Incompetenții din Ministerul Transporturilor și protejați de Ministerul Transporturilor nu sunt mai presus decât românii abandonați prin gări, români pentru care cursele feroviare erau unica modalitate de a ajunge la serviciu.
Cătălin Chiorescu – Membru Birou Politic Teritorial ALDE Botoşani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024