Toate partidele invocă responsabilitatea față de țară, perioada grea sanitară și economică pe care o traversăm, dar, în același timp, își bat joc de români și România printr-o criză politică de proporții în cel mai nepotrivit moment.
Sute de români mor în fiecare zi, săptămânal dispare echivalentul a câte o comună, drame peste drame în viața reală, în timp ce în viața politică așa ceva nu există pentru că întrecerea pentru ciolan este prea mare, prea bănoasă.
Pe noi pandemia de Covid-19 ne-a prins cu o economie șubredă, cu multe datorii, dar fără autostrăzi, cu decalaje uriașe de dezvoltare între regiunile istorice, cu un sistem sanitar putred din multe puncte de vedere, iar acum suntem... și mai rău la toate capitolele.
Peste tot a venit din zona politică și o „românească“ autentică, adică o criză politică fără nicio miză adevărată pentru popor, ci doar pentru politicienii care au făcut orice să o provoace pentru că au de câștigat enorm din punct de vedere financiar.
Când este praf de la lupta publică, dacă aveți puterea să vă lasați puțin mai jos, să puteți privi sub norul de praf stârnit de luptele politice, veți putea vedea cum băieți conectați la toate partidele și mai ales politicieni de la toate partidele fac acum bani mulți, dar mulți tare, pentru care în mod normal ar trebui să muncească generații întregi pentru a putea să ajungă la astfel de capitalizări.
Cum a făcut, cum au dres, că a fost de vină PNL pentru că a forțat mâna USR, că a fost de vină USR că miniștrii lor s-au comportat ca niște copii răzgâiați, am ajuns în situația în care ne aflăm: cu un guvern demis, care conduce interimar, și cu un guvern propus, care nu are teoretic nicio șansă să fie votat.
Și apar gafele din partea celor care după ce au dat foc țării, a tuturor care au această vină. Respinși de liberali, cei din USR au propus un guvern monocolor, parcă în bătaie de joc față de dramele de zi cu zi ale românilor.
Dar Cioloș recunoaște, fără să vrea, că Guvernul nu va trece. Atunci, de ce se duce în Parlament cu acele numiri? “Eu nu o să intru în Guvern!”.
Miercuri la ora 10, în Plenul Parlamentului, pe lângă numele miniștrilor demiși de Florin Cîțu mai apar următoarele propuneri controversate:
Dragos Pislaru - probleme și contracte numeroase cu statul!!!
Dan Barna - dosare aflate la D.I.C.O.T.
Ioana Mihăilă - fost Ministru al Sănătății ce declara ca Guvernul putea sa facă mai multe in perioada pandemiei!!!
Totuși… De ce o face? De ce merge cu acest Guvern pentru votul din Parlament? Pentru alegeri anticipate sau doar ca o aventura politică? Mizează pe ”Riști și câștigi” sau ”pierzi pentru a da o lecție”?
În acest timp avem sute de morți pe zi, facturile au explodat la gaze și electricitate, alții nu au apa caldă și nici căldură. Peste asta, în spitale nu există medicamente necesare pentru tratament care trebuiau achiziționate pentru Covid19. Și totuși situația actuala cine și-o asuma?
Lăsați jocurile politice, puneți-vă la masa negocierilor pentru că până trece această pandemie nu va mai avea cine să vă voteze peste 3 ani. 10141 de cazuri noi înregistrate in ultimele 24 de ore și politica se vorbește despre noul Guvern, despre jocuri politice, despre orgoliile liderilor din partide, nimic despre popor, nimic despre dramele unor oameni care de peste 30 de ani sunt victime ale unei clase politice nesătule care se înfruptă neîncetat din tot ce are țara asta și o secătuiesc la fiecare pas!
(Comunicat Cătălin Silegeanu)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașini izbite în urmă cu puțin timp, trei persoane au văzut moartea cu ochii
Oana Sava
Nov 04, 2024
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024