Poliţiştii Oficiului Român pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Botoşani în coperare cu poliţiştii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani au desfăşurat, astăzi, 13 aprilie 2011, pe raza municipiului reşedinţă de judeţ şi pe traseul rutier Botoşani-Stăuceni o acţiune care a urmărit combaterea şederii ilegale a străinilor şi depistarea celor care nu respectă regimul micului trafic stabilit prin acordul dintre România şi Republica Moldova.
Cu această ocazie au fost legitimate 25 de persoane, dintre care 16 cetăţeni străini din Republica Moldova. Astfel, trei dintre cetăţenii moldoveni, posesori de permise de mic trafic, nu au respectat prevederile acordului şi au depăşit zona de frontieră.
Având în vedere cele constatate, pe numele străinilor au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României, fiind totodată sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 600 lei fiecare, potrivit OUG 194/2002, cu modificările şi completările ulterioare.