Ceremonialul organizat în Bulevardul Mihai Eminescu pentru a marca 163 de ani de la Unirea Principatelor Unite a fost încheiat cu partea de depunere a coroanelor de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din fața sediului Poliției.
Primii strigați au fost foști sau actuali militari, cadre în rezervă sau retragere constituite în diverse asociații.
Au urmat instituțiile reprezentantive ale județului, respectiv Prefectura, Consiliului Județean, Primăria și Consiliul Local, structurile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne precum și șeful Penitenciarului Botoșani. A fost depusă o coroană și din partea Inspectoratul Scolar Judetean, instituție condusă de Ada Macovei.
Și partidele politice. Prima formațiune a fost Partidul Național Liberal, principalul partid din coaliția de guvernare, prezența liberală fiind una numeroasă și avându-i în prima linie pe Costel Șoptică, Gheorghe Sorescu, Dan Nechifor, Cristian Achiței.
A urmat Partidul Social Democrat cu Marius Budăi, ministru Muncii, Doina Federovici, Alexandra Huțu și Cosmin Andrei în primul rând. Și în acest caz grupul a avut consistență din punctul de vedere al prezenței.
Au mai depus coroane de flori ALDE, USR, Pro România, PNȚCD. De la Alianța Democraților Liberali a lipsit tocmai președintele Roxana Țurcanu, în prima linie regăsindu-se Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte al Consiliului Județean. În a doua linie, cu greu a putut fi observat în schimb Florin Țurcanu, soțului liderei de la Filiala Județeană ALDE Botoșani.
Nelipsiți de la celelalte evenimente organizate cu public la Botoșani, cei de la AUR astăzi, de Mica Unire, au onorat cu absența.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașină răsturnată după un impact violent, patru răniți duși la spital
Oana Sava
Oct 20, 2024
Asfalt turnat pe un tronson de drum județean
Oana Sava
Oct 20, 2024
PERCHEZIȚII la locuința unui tânăr din Botoșani care a furat bani dintr-un magazin
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
FAZA ZILEI: Un american a primit cadou un permis auto, a dat de necaz la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
LUNI: Asfalt turnat pe o stradă din municipiu - Vă recomand să evitați această zonă
Oana Sava
Oct 20, 2024