Valoarea totală a investiției este de peste 15 milioane lei.
Consiliul Local Darabani, întrunit joi, 31 martie 2022, în ședință ordinară, a votat predarea conacului Balș către Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții în vederea executării obiectivului de investiții ”reabilitarea, modernizarea și extinderea monumentului istoric”.
De asemenea, aleșii locali dărăbăneni au aprobat indicatorii tehnico-economici și devizul general privind cheltuielile necesare acestui obiectiv de investiții.
În 14 ianuarie ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice Ceske Atilla a efectuat o vizită de lucru la Darabani și le-a promis dărăbănenilor că va susține proiectul reabilitării clădirii simbol a orașului Darabani.
”Acolo de unde vin eu (n.r.-Oradea, unul dintre cele mai frumoase orașe din România), prima dată sunt conservate muzeele, apoi se toarnă asfaltul”, a spus Cseke Attila, care a promis în ianuarie că va semna în cartea de oaspeți a Conacului Balș după reabilitarea acestuia.
Potrivit Darabaneni.ro, primarul Alin Gîrbaci s-a deplasat la începutul lunii februarie la Ministerul Dezvoltării pentru a pune la punct documentația necesară. Valoare finanțată a proiectului este de 3.159.437,64 euro.
”Ministrul s-a ținut de cuvânt”, a transmis Mijhai-Alin Gîrbaci, primarul orașului Darabani. Șeful proiectului este arhitectul George Subotnicu, fiul profesorului Liceului ”Dimitrie Cantemir”, Corneliu Subotnicu. Autoritățile locale au alocat 70.096, 95 lei, cofinanțare a proiectului.
(Foto: darabaneni.ro)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024