PDL-iştii botoşăneni din Consiliul Local au găsit tot felul de motivaţii pentru ca Summer Fest 2013 să se desfăşoare în Centrul Vechi. Una dintre acestea ar deriva din necesitatea de civilizare a romilor, care în opinia consilierului local Eugen Ţurcanu s-ar putea face doar prin organizarea a cât mai multe manifestări în acea parte a oraşului. Acesta şi-a argumentat cât se poate de plastic punctul de vedere, aşa că redăm aproape intergral intervenţia pe care a avut-o luni la conferinţa de presă a PDL Botoşani.
„Să îi civilizăm şi să îi formăm şi pe aceştia care au ajuns în Botoşani cu câteva secole înainte”
"În Centrul Vechi, ca să reuşim să dominăm situaţia şi să reuşim să dăm importanţă acestei zone soluţia ar fi una singură: uşor-uşor, prin evenimentele şi acţiunile care le facem să determinăm populaţia conlocuitoare să se ia după noi. Dacă tot sunt ei ei origine asiatiacă – şi aici ajung la Gandhi care a reuşit printr-o rezistenţă pasivă să elibereze India de ocupaţia engleză – cred că ar trebui să ne inspirăm din acest model şi să îi civilizăm şi să îi formăm şi pe aceştia care au ajuns în Botoşani cu câteva secole înainte şi care nu reuşesc sub nici o formă să se civilizeze şi să se dea după populaţia majoritară".
„Cum a tăiat un viţel sau un porc, hop se conumă în aceeaşi zi la ei”
"Dar dacă o să ducem şotron acolo, lună de lună, poate o să înceapă şi copiii lor să joace şotron şi n-o să se mai scalde în fântâni arteziene. Dacă o să ne ducem să facem Summer Fest cu grătare şi cu mici n-o să mai taie porcul şi elefantul sub geam să facă grătare şi cum a tăiat un viţel sau un porc, hop se conumă în aceeaşi zi la ei. Într-un fel e bine, că nu îl ţin congelat şi nu îşi pierde din proprietăţi chimice carnea, dar pe de altă parte creează un confort pe tipul culturii lor, care se pretează undeva într-o zonă rurală sau undeva, unde sunt mai mulţi arbori sau arbuşti".
"Îmi aduc aminte că anul trecut, la Zilele Oraşului, când a cântat Ota cei mai mulţi spectatori erau cei de etnie romă, ceea ce înseamnă că şi muzica clasică şi cea de pian le place".
În final
Eugen Ţurcanu a concluzionat că printr-o atitudine pasivă, de a evita Centrul Istoric fiindcă acolo trăiesc mulţi romi, civilizarea etnicilor este greu de realizat.
VEZI ŞI:
Puradeii au dat năvală în fântânile europene din Centrul Vechi – GALERIE FOTO