Conţac şi fiul său transferaţi la Penitenciarul Botoşani - COMUNICAT
Constantin Conţac şi fiul său Liviu au fost transferaţi joi în cadrul Penitenciarului Botoşani unde urmează să îşi ispăşească pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare, în urma unei sentinţe definitive şi irevocabile dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Astăzi, 8 noiembrie 2012, persoanele private de libertate C.C. şi L.C. au fost încarcerate la Penitenciarul Botoşani, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de către Tribunalul Braşov - secţia penală.
Menţionăm că persoanele private de libertate sunt primite în locurile de deţinere cu dosarele individuale prevăzute de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată şi completată, înbaza mandatului de executare a pedepsei închisorii, după stabilirea identităţii acestora şi verificarea valabilităţii şi autenticităţii documentelor.
După primirea în locul de deţinere şi desfăşurării activităţilor specifice la primirea persoanelor nou-depuse, persoanele private de libertate se repartizează în secţia pentru carantină şi observare. Acestea sunt cazate separat pe camere, în raport de sex, vârstă, stare de sănătate, situaţie juridică, natura infracţiunii, precum şi de alte cerinţe legale, de ordine interioară sau de siguranţă.
În perioada de carantină observare se studiază comportamentul şi personalitatea persoanelor private de libertate, se efectuează evaluări medicale, necesităţile educaţionale, precum şi gradul de adaptabilitate la privarea de libertate.
La încheierea perioadei de carantină şi observare, după cele 21 de zile prevăzute, luând în considerare şi rezultatele obţinute în perioada de carantină şi observare, consemnate în fişele de cunoaştere, comisia prevăzută la art. 14 din Legea nr. 275/2006, modificată şi completată, stabileşte şi repartizează persoana privată de libertate într-un regim de executare şi planifică executarea principalelor etape ale executării pedepsei”, se arată într-un comunicat transmis de Penitenciarul Botoşani. CITEŞTE:
Conțac atacă iar violent de după gratii : putoare, minciună, inundații cu alcool, apă cu vin