Cinci mandate de percheziție domiciliară au fost puse în executare.
Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Darabani și ai Secției de Poliție Rurală nr.7 Darabani au efectuat, în cursul zilei de duminică, o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de contrabandă.
Astfel, pe raza comunelor Coțușca și Mileanca, au fost puse în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, la locuințele aparținând unor persoane cu vârste cuprinse între 42 și 65 de ani.
Cu acest prilej, polițiștii au depistat și ridicat în vederea confiscării 12.130 țigarete de provenienţă străină, pentru care persoanele în cauză nu dețineau documente legale de proveniență, pentru și cantitatea de 25 litri băuturi alcoolice, în valoare de 8.635 lei.
În continuare sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie procedurală.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Expoziție cu tablouri digitalizate la Memorialul Ipotești
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Elevi, profesori și părinți învățați de polițiști cum să combată violența la școală
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
O preoteasă caută verighete și fotograf pentru doi tineri din Botoșani care se iubesc
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
CURIOZITĂȚI: Care a fost prima casă cu etaj din județul Botoșani
Gabriela Erdic
Oct 17, 2024
Botoșăneancă sunată de polițiștii locali și invitată la sediu
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024