Oricât ar părea de surprinzăror, subiectul cărții ”Crimă la Grădina Botanică” este unul nu doar generos și ofertant, ci și educativ, Irina Munteanu reușind, printr-o neașteptată alipire și aducere în prim-plan a savantului Dimitrie Brândză (n. 22 octombrie 1846, Viișoara, județul Botoșani – m. 3 august 1895, Slănic Moldova, județul Bacău), să creeze o poveste care, chiar situată la limita dintre realitate și ficțiune, stârnește interesul asupra locurilor, a eroilor, a timpurilor pe care le împrospătează printr-o excelentă interacțiune între personaje.

Și nu este o alegere întâmplătoare a Irinei Munteanu, fostă jurnalistă în presa națională. ”Probabil că mi-a lipsit atât de mult activitatea de a scrie ca reporter, încât a trebuit să mă apuc de scris o carte”, mărturisește aceasta după ce o vreme îndelungată a scris la Jurnalul Național, dar și la revista Olivia și nu numai, un timp fiind chiar expert superior la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Născută la Havârna (4 septembrie 1974), absolventă a Liceului ”A.T.Laurian” din Botoșani, apoi a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, autoarea cărții ”Crimă la Grădina Botanică” reușește, mai ales, o carte biografică încadrată într-un roman polițist, desigur pe firul ficțiunii scriitoricești care asigură și acțiunea/intriga poveștii.

Cartea poate fi, de ce nu, și o metodă de promovare, în cele din urmă, a unui savant de excepție, Dimitrie Brândză fiind și cel care a înființat Grădina Botanică din București, instituție care îi poartă și numele.

Irina Munteanu a povestit, pentru cititorii Botoșăneanul, de la ce a pornit ideea unui astfel de roman, dar și amănunte din timpul ”investigațiilor”.

”Am ținut mult ca povestea să pară veridică, reală”

-Irina Munteanu, cei care ți-au citit ani la rând reportajele - de o calitate excepțională - sunt și nu sunt surprinși de debutul tău în literatură. Care a fost drumul de la reportaj la roman? Și de ce roman polițist?
 

-Mi-a plăcut de când mă știu să citesc romane polițiste, am fost atrasă de rezolvarea puzzle-urilor, a misterelor. Nici acum nu am renunțat la această plăcere, iar seara, înainte de a adormi, citesc câteva pagini dintr-un roman polițist. Citesc încet, nu înghit cărțile, pentru că îmi place să reflectez, să încerc să descopăr cine e criminalul, să înțeleg mobilul acestuia. Și tot citind, m-am gândit că aș putea, la un moment dat, să și scriu. Nu m-am gândit nicio clipă că aș putea scrie alt gen de roman.
 

-Pentru botoșăneni, prezența în carte a unui nume care, de obicei, întregește lista geniilor născute pe aceste meleaguri, este o adevărată surpriză. De ce ai ales să îl aduci în firul poveștii polițiste pe Dimitrie Brândză?
 

-Ideea romanului ”Crimă la Grădina Botanică” mi-a venit pe când făceam voluntariat la Grădina Botanică din București. Săpam, pliveam, încropeam coșuri de gunoi, strângeam frunze căzute, alături de alți voluntari ai asociației Team Work. La un moment dat, am ajuns la capătul unei cărări care era înecată în iarbă; practic, era un desiș greu de pătruns. Și, instantaneu, cu ochii minții, am văzut un pițigoi albastru înțepenit și, un pic mai departe, pantofii unui bărbat care zăcea întins pe pământ. Probabil că atunci a fost începutul. Încet, încet am creionat un parcurs pentru roman și, pentru că îmi place ca din orice experiență să învăț lucruri noi, mi-am propus să îl introduc ca personaj pe Dimitrie Brândză și să încerc să aflu cât mai multe despre el. Am fost incitată și de faptul că internetul oferea prea puține informații despre acest savant, deci era o zonă serioasă de acoperit.
 

-Cum ai reușit să controlezi, în roman, linia atât de fragilă dintre ficțiune și realitate, având în vedere că ai lucrat, totuși, și cu o biografie consacrată (și oficială), aceea a unui om de știință?
 

-În ceea ce privește biografia lui Dimitrie Brândză, m-am ținut foarte aproape de datele reale. Am citit cărți, am fost la Viișoara, Botoșani, unde s-a născut Brândză. Apoi, pe acest drum al unei vieți extraordinare, am agățat în câteva zone momente biografice ficționale. Am ținut mult ca povestea să pară veridică, reală, și chiar am avut bucuria de a afla că, dacă nu mai mulți, cel puțin un cititor s-a întrebat dacă tot ce am spus în carte e real. Nu este!
 

-Unul dintre personajele principale din carte este chiar jurnalist. Un altul este comisar de poliție. Cât de mult te-au ajutat anii de la ziar să conturezi o anchetă care să devină, iată, un roman polițist?
 

-Aș fi vrut să știu mai multe despre modul în care se desfășoară, în România, o anchetă polițistă adevărată. M-a ajutat mult dialogul pe care l-am avut cu Geta Stoian, șef al Serviciului Expertize Fizico-Chimice din cadrul Institutului Național de Criminalistică. Anii de la ziar probabil că m-au ajutat la a avea o anumită coerență în narațiune. Dar poate că au fost în detrimentul meu atunci când a fost vorba de a da drum liber fanteziei. Am fost un reporter care a ținut mult la prezentarea cât mai obiectivă a faptelor și, iată, acum mi-a fost greu să inventez. Poate de aceea am și avut nevoie de sprijinul realității, adică de biografia lui Dimitrie Brândză.
 

-Privind în urmă, dar având în atenție și scrierea romanului, cum vezi jurnalismul de investigație/anchetă astăzi față de cel din urmă cu 10-20 de ani?
 

-Cred că se fac investigații foarte serioase și acum. Există platforme independente, unde lucrează jurnaliști care nu au a da socoteală nimănui și care nu trebuie să înfrunte niciun fel de cenzură. Rezultatele anchetelor lor sunt remarcabile. Mă gândesc la Rise Project și la Recorder.
 

”Matematica presupune gândire logică, la fel ca o anchetă detectivistică”

- Reacții? Cum au primit cititorii cartea?
 

-Sunt ușor nemulțumită de faptul că prima mea carte nu a beneficiat de suficientă publicitate. Poate este și vina mea. Nu știu câți oameni au citit-o și nici cum au receptat-o.
 

-Cartea următoare se va situa în același registru polițist sau vei aborda și alt gen?
 

-Tocmai am terminat de scris a doua carte, care este tot un roman polițist. Se numește ”Crimă la Comitetul Central”. Subiectul este următorul: în subsolul clădirii unde înainte de ´89 își avea sediul Comitetul Central al PCR, în celula în care încăpea un singur om în picioare, este găsit un cadavru. La etajul cinci, în aceeași clădire a CC, se află redacția unei publicații online. Trei reporteri investighează trei subiecte: mafia florilor, războiul dintre marii producătorii de bere și producătorii de bere artizanală, testele de medicamente pe oameni. Unul dintre ei este victima. În cea de a doua parte a cărții, visătorul comisar Mario Cristescu investighează crima. Pe undeva, mai este vorba și despre moștenirea epigenetică transgenerațională. Dar să nu spun acum tot. Sper ca această carte să ajungă la mai mulți cititori decât prima.
 

-Ce face Irina Munteanu astăzi?
 

-Irina Munteanu este redactor de culegeri, în principal de matematică. Poate părea ciudat. După ce nu am mai putut să lucrez în presa scrisă, aflată în cădere liberă, a trebuit să mă reprofilez. Și am ajuns să îmi folosesc cunoștințele solide de matematică și fizică, pe care le-am căpătat de la extraordinarii mei profesori de la școala generală din Havîrna și, mai apoi, de la Liceul ”A.T. Laurian”, unde am urmat cursurile la clasa de informatică. Matematica presupune gândire logică, la fel ca o anchetă detectivistică. Lucrurile nu sunt total disjuncte.

Tot Irina Munteanu încearcă mereu să învețe, să aibă experiențe interesante, să cunoască oameni întregi. Cine știe unde voi mai ajunge, căutând misterul?

Așadar: ce au în comun arhitecții de la două firme rivale, o femeie obsedată de publicarea unui compendiu de acupunctură, o profesoară de ikebana și urmașa lui Dimitrie Brândză? O crimă sinistră ce are loc în Grădina Botanică aduce aceste personaje, rând pe rând, în atenția comisarului Mario Cristescu, care trebuie să își depășească spaimele și momentele de visare, pentru a reuși să dezlege misterul.

”Crimă la Grădina Botanică”, de Irina Munteanu

Editura Tritonic, colecția Mystery&Thriller, 2017

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: