Alin Adam, fostul poliţist care este acuzat de "omor", „cercetare abuzivă”, „loviri sau alte violenţe”, în urma decesului unui bărbat de 34 de ani a făcut recurs la Curtea de Apel Suceava la solicitarea procurorilor de prelungire a mandatului de arestare preventivă acordat iniţial pentru 29 de zile.
Cererea sa a instanţa superioară nu a fost însă soldată cu succes, motiv pentru care fostul poliţist din Mihălăşeni acuzat că a omorât un om, va rămâne după gratii. „
În privinţa inculpatului Adam Alin cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, s-a cerut prelungirea arestării preventive a acestuia motivat de faptul că nu a fost depus la dosarul cauzei raportul de constatare medico legală a necropsiei. Instanţa a admis cererea procurorului şi a dispus prelungirea arestării preventive cu 30 de zile. Inculpatul a făcut recurs care a fost respins de către Curtea de Apel Suceava”, a declarat
Aurel Simion, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
În acelaşi timp, ancheta derulată de procurorii botoşăneni este aproape de finalizare urmând ca ulterior Alin Adam, în vârstă de 26 de ani să fie trimis în judecată. Până atunci însă, organele de cercetare, aşteaptă un raport de constatare medico legală. „
În raportul de constatare medico legală o să vedem conţinutul şi o să cerem probabil avizul comisiei de avizare şi control din cadrul Institutului de Medicină Legală în privinţa legalităţii medico legale”, a mai spus
Aurel Simion. (G.E.)