Tânăra generaţie este o prioritate naţională şi din acest motiv este necesar ca legislaţia care protejează şi garantează drepturile copilului la bună creştere şi educaţie să răspundă nevoilor actuale ale copiilor din România şi să fie în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene, se arată într-un comunicat trimis de Organizaţia Femeilor Social-Democrate (OFSD) Botoşani.
În acesta se precizează că femeile social - democrate şi-au propus să faciliteze dialogul dintre membrii comunităţii şi forurile legislative. Ca atare, la sfârşitul acestei săptămâni, la Iaşi, au organizat dezbaterea
„Legislaţie şi politici sociale privind protecţia copilului”. La eveniment au participat parlamentari, specialişti în domeniul protecţiei copilului, reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate şi ai asistenţilor maternali din regiunea de Nord-Est. Scopul întâlnirii a fost acela de a dezbate modificările care vor fi aduse legii 272/2004 privind protecţia copilului şi, în mod special, necesitatea modernizării instituţiei asistentului maternal.
Pe parcursul celor trei ore de dezbatere au reieşit şi alte propuneri de amendamente care au fost preluate şi vor fi depuse de parlamentarele PSD pe această lege.
OFSD Botoşani a fost reprezentată la întâlnire de parlamentarele Doina Federovici şi Tamara Ciofu, inspectorul şcolar general Mihaela Hunca şi Doina Dreţcanu vicepreşedinte OFSD. Modificările aduse amintitei legi au fost aprobate în Senat, în prezent aflându-se în discuţie la comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor - cameră decizională.
CITEŞTE ŞI:
Ziua Asistenţei Sociale marcată la Botoşani cu parlamentari şi primari-FOTOGALERIE