Piaţa asiatică, acolo unde tot mai multe branduri de renume şi-au mutat o mare parte din producţie, dă tot mai mari bătăi de cap antreprenorilor români din industria textilă.
Doina Cepalis, antreprenoarea din Paşcani care deţine grupul de firme Te-Rox ce produce scaune auto pentru copii, spune că majorarea salariului minim din februarie a dus la creşteri salariale în lanţ care au costat businessul circa un milion de euro.
Începând cu 1 februarie salariul minim la nivelul întregii economii a crescut de la 1.250 la 1.450 de lei (320 de euro), aceasta fiind cea de-a opta majorare din ultimii 12 ani.
„Am avut parte de un 2016 bun, ceea ce ne-a ajutat să avem resursele financiare necesare în 2017 pentru a acoperi majorările salariale. Majorarea salariului minim din februarie a dus la creşteri în lanţ care pe noi ne-au prins descoperiţi. Nu aveam bugetată această cheltuială de 1 milion de euro”,
Doina Cepalis, acţionar Te-Rox.
Grupul Te-Rox are un total de 1.150 de salariaţi, iar salariul mediu brut (fără CEO) este de 590 de euro, potrivit antreprenoarei.
Producătorii asiatici sunt tot mai agresivi şi ţin preţurile jos pentru că au costuri mai mici cu forţa de muncă şi beneficiază de subvenţii pe produs de la stat, ceea ce nu se întâmplă în Europa, menţionează Doina Cepalis, citată de Ziarul Financiar, antreprenoarea din Paşcani care deţine grupul de firme Te-Rox ce produce scaune auto pentru copii.
“Vrem să investim mai mult în tehnologii mai performante, să înlocuim o parte din angajaţi cu maşini (…).Angajaţii care locuiesc în zona rurală sunt reticenţi să vină la oraş, transportul mănâncă timp”,
Doina Cepalis, acţionar Te-Rox.
Grupul Te-Rox este format din trei companii ce administrează un total de şase unităţi de producţie în trei judeţe, Neamţ, Iaşi şi Botoşani. Firmele din grup sunt Te-Rox Prod, Te-Rox BhS Impex şi My Plast Investments, potrivit celor mai recente date ZF.
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024