Printre candidații la alegerile locale prezentați sâmbătă dimineață de Partidul Mișcarea Populară s-a aflat și pretendentul la funcția de primar al comunei Sulița.
George Popescu a absolvit administrația publică la Universitatea Al. I. Cuza Iași și a activat 12 ani în acest domeniu.
S-a întors în localitatea natală după ce a fost timp de cinci ani consilier al directorului general al Loteriei Române cu gândul de a-l schimba pe primarul Costinel Ciubotaru, care conduce comuna de 16 ani.
”Trăiesc într-o comună care s-a degradat vizibil de la an la an. Cred că suntem printre puținele comune în care nu s-a făcut absolut nimic și n-am mai putut sta deoparte, deși aveam o colaborare în administrația publică și la nivel central. Am decis să mă implic pentru că este nevoie de profesionalism, este nevoie de o altfel de politică, este nevoie de altceva în Sulița”,
George Popescu, candidat PMP la Primăria Sulița.
Acesta a adăugat că Sulița nu are nici măcar un singur parc de joacă și că în comună nu se organizează absolut deloc evenimente culturale pentru simplul fapt că nu există vreun cămin cultural.
George este al doilea fiu din cei patru ai liderului PMP Botoșani, care candidează pentru președinția Consiliului Județean.
”A fost unul dintre motivele pentru care eu m-am întors în politică. Alexandra este soția lui George, au deja o fetiță, ea s-a întors de la Red Bull, unde era angajată în Austria, și a venit în Moldova. Este o ardeleancă care vrea să trăiască în Moldova, ceea ce pe mine m-a bucurat. De aceea le și dau crezare că vor reuși să facă ceva din Sulița”,
Corneliu Popescu, președinte PMP Botoșani.
Liderul Mișcării Populare a explicat că de-a lungul anilor a tot încercat să aducă proiecte pentru comunitatea din Sulița, dar nu i s-a acceptat mâna întinsă, ”fiind un om care nu aducea bani care să îmbrace anumite majorări de costuri”.
Revenind la George Popescu, acesta are 34 de ani, lucrează de la 21 și dă asigurări că, ”am toată puterea necesară și determinarea și energia și o echipă formată după toate principiile sănătoase și voi lupta cu toată energia mea pentru a câștiga anul acesta alegerile la Sulița”.
Comandat de PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ – ORG. JUD. BOTOȘANI, realizat de SC Savin Consulting Press SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200020
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024