Pe lângă acuzaţiile privind modul în care procurorul a obţinut unele probe existente la dosar, avocaţii apărării au clarificat la termenul de joi şi relaţia dintre Daniel Huţanu şi Simona Huţanu. Judecătorul a întrebat dacă aceştia mai sunt sau nu soţ şi soţie, iar Cristian Popovici i-a adus la cunoştinţă că pe 17 mai a fost comunicată de către instanţă decizia de divorţ.
În aceste condiţii Simona nu poate fi acuzată de favorizarea infractorului deoarece la data tâlhăriei din 28 decembrie 2012 încă erau căsătoriţi şi legea prevede că o astfel de faptă nu se aplică pentru un asemenea grad de rudenie.
În schimb, procurorul Dragoş Bujorean care a condus ancheta a susţinut că ea ar fi favorizat şi alţi participanţi la jaf şi de aceea a pus-o sub acuzare.
MAI MULTE DESPRE CE S-A ÎNTÂMPLAT LA TERMENUL DE JOI:
Popovici, Şuhan & co, senzaţie la jaf cu telefoane ascultate, bileţel exploziv, CD-uri - Ce e cu ăsta, e liber? Legaţi-l!
Aurel Fediuc, trimis în judecată sub aceeaşi acuzaţie, nu a fost prezent nici la termenul de ieri. Avocatul său i-a motivat lipsa prin probleme de sănătate, menţionând că a făcut şi un preinfarct, neînţelegându-se foarte clar dacă acesta a avut loc în perioada cercetărilor sau înainte de acestea.
„Este un om cu probleme medicale. Este internat la domiciliul lui”, a precizat
Gheorghe Şuhan.
Avocaţii celor doi au respins acuzaţiile care li se aduc clienţilor, menţionând că în dosar nu sunt descrise faptele de favorizare a infractorului de care sunt acuzaţi.
CITEŞTE ŞI:
Încă o lovitură în jaful din decembrie – AFLĂ ce a făcut judecătorul