Evaluarea proiectelor de management dar şi examenul de interviu pentru ocuparea funcţiei de director la Filarmonica Botoşani vor fi efectuate de către doi membri ai Partidului Democrat Liberal, respectiv consilierul local PDL, Volinaş Costin şi directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Dănuţ Huţu. Cei doi fac parte din comisia de examinare şi evaluare a candidaţilor pentru această funcţie, alături de directorul Filarmonicii din Iaşi.
În cazul Filarmonicii evaluarea proiectelor de management a celor doi candidaţi în persoana Oanei Puşcaşu şi a lui Mihai Sîrbu, începe luni, 6 decembrie, orele 17:00 şi se va desfăşura pe parcursul a mai multor şedinţe. Rezultatele, atît în cazul acestei instituţii culturale, cît şi pentru Teatrul Mihai Eminescu sau Teatrul Vasilache vor fi făcute publice în data de 8 decembrie. „
Deocamdată nu vă pot furniza nici un fel de informaţie în legătură cu activitatea comisiei care se va întruni în această după amiază de la orele 17:00, toate datele sunt confidenţiale şi vor fi făcute publice pe data de 8”, a declarat
Volinaş Costin, unul dintre membrii comisiei. Potrivit viceprimarului Florin Ghiorghiţă, pentru funcţia de director la Filarmonică concurenţa este una strînsă, iar proiectele depuse de cei doi candidaţi vor fi analizate „la sînge” de comisia de evaluare şi examinare. „
Acolo sunt două proiecte de management şi astăzi o să fie susţinerea de proiecte, fiecare se punctează, fiecare chestie din proiectul acela de management se punctează foarte strict, vreau să vă spun că este o chestie chiar pur tehnică şi un proiect de management care nu este făcut bine, va pierde puncte importante. Eu sper să promoveze amîndoi partea de concurs de azi şi să se ducă către partea de interviu amîndoi”, a afirmat
Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani. De altfel, doar pentru funcţia de director al Filarmonicii şi-au depus candidatura două persoane, în condiţiile în care la Teatrul Mihai Eminescu, unic candidat este actualul manager, Traian Apetrei, iar la Teatrul de Copii şi Tineret Vasilache, postul de conducere este rîvnit de actorul Florin Aioniţoaie, după ce Marius Rogojinschi a anunţat că renunţă la această funcţie.