Negocierile politice de la nivelul Consiliului Județean dintre PSD și ALDE își produc efectele prin desemnarea persoanelor care ar urma să aibă calitatea de administratori în Consiliul de Administrație de la societatea Nova Apaserv.
Cele patru funcții vacante care vin în completarea actualului CA, rămas cu doar trei membri, au fost împărțite frățește între cele două partide, semn că vor trece și la votul din plen.
Pentru asta a fost inițiat un proiect de hotărâre ce va intra spre dezbatere în ședința ordinară a Consiliului Județean din 31 martie și prin care se acordă un mandat reprezentantului CJ pentru numirea administratorilor provizorii, cu vot în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA).
Aceștia sunt următorii:
Ultimul dintre cei nominalizați, președinte în Consiliul de Administrație de la societatea Modern Calor este practic același nume vehiculat din sfera social-democrată pentru preluarea funcției de director general de la SC Nova Apaserv SA, înainte de votul dat în CA prin care s-au răsturnat planurile inițiale, revenind la conducere liberalul Gabriel Cîrlan.
Durata mandatului provizoriu este de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni, de la data semnării contractului de mandat, dar nu mai târziu de data finalizării procedurii de selecție și numirii noilor administratori.
Astfel, devine tot mai clar ceea ce Botoșăneanul a semnalat încă din ziua demisiilor depuse din CA de pesediștii Ioan Comarița și Simion Drelciuc și anume că renunțările la mandat fac parte dintr-un plan negociat la nivel de partide și menit să readucă societatea de apă sub tutela PSD.
Marea miză este că acest CA va organiza concursul pentru postul de director general și cum la Botoșani de fiecare dată cel mai bun s-a dovedit a fi persoana agreată de partidul care controla CA-ul, probabil că și data aceasta se va întâmpla la fel.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024