Angajaţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean vor fi mai protejaţi pe viitor din punct de vedere al exercitării atribuţiunilor de serviciu. Cel puţin asta se doreşte prin modificarea statutului poliţiştilor care vor avea o serie de drepturi la locul de muncă, inexistente la momentul actual.
Una dintre modificările operate face referire la poliţiştii care sunt acţionaţi în instanţă în urma exercitării atribuţiilor de serviciu şi care sunt acţionaţi în instanţă de cetăţeni şi prin care plata avocatului şi a celorlalte cheltuieli va fi suportată de unitate.
„Prin noul statut al poliţistului se doreşte ca acesta să îşi recapete respectul pe care l-a avut odinioară. În cazul în care poliţistul este dat în judecată de către o persoană, dar se constată că activitatea desfăşurată de el a fost una legală, în limitele legii, atunci toate cheltuielile necesare de judecată vor fi suportate de unitate. Până în prezent, din păcate, poliţistul era cel care îşi angaja avocatul şi instituţia nu prea acţiona să îl apere pe poliţist”, a afirmat Lucian Florin Guran, adjunctul şefului Departamentului de Siguranţă şi Ordine Publică din cadrul MAI.
Domicilii secrete pentru poliţiştii ameninţaţi
O altă măsură care va fi luată pentru protecţia poliţiştilor va fi aplicată pentru cazuri în care angajaţii structurilor subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor(MAI) au nevoie de protecţie, fiind astfel incluşi în astfel de programe.
„În cazul în care poliţistul sau familia sa este ameninţată datorită exercitării atribuţiilor de serviciu, se prevăd în noul statut o serie de măsuri de protecţie şi pornim de la instalarea unor mijloace de supraveghere la locuinţa poliţistului şi se ajunge până la mutarea acestuia şi a familiei sale într-o altă localitate, dar asta în funcţie de fiecare caz în parte”, a mai spus
Guran. Lucian Florin Guran precum şi directorul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Jenică Arion Ţigănaşu au efectuat o vizită de lucru în teren în cursul zilei de joi, 1 septembrie la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), prilej cu care au fost ridicate mai multe teme de discuţii, respectiv operaţionalizarea poliţiei rurale, procesul de evaluare a angajaţilor, combaterea evaziunii fiscale şi chiar acte de corupţie în rândul unor angajaţi ai structurilor subordonate MAI.