Pe un botoșănean l-a costat scump o noapte petrecută în club.
După ce a petrecut cu prietenii săi într-o discotecă acesta s-a urcat la volan chiar dacă consumase băuturi alcoolice. Ghinionul a făcut ca pe raza localității Todireni să fie depistat de polițiști.
Acum tânărul este cercetat pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului.
Aflat astăzi în fața instanței de la Judecătoria Botoșani acesta și-a recunoscut fapta.
C.S a declarat că după ce a plecat de la discotecă a vrut să se ducă la domiciliul bunicii sale, adică în comuna Lunca.
Botoșăneanul care posedă permis din anul 2012 și-a caracterizat fapta comisă drept un act de inconștiență.
Având în vedere că și-a recunoscut fapta, acesta va fi judecat pe baza procedurii simplificate. Tânărul a fost de acord ca în cazul în care va fi găsit vinovat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.
Saci cu moloz pe la scările de bloc din oraș: Câțiva botoșăneni s-au ales cu amenzi
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024
Atelierele de interpretare a textului CreativLit pentru profesori organizate la Memorialul Ipotești
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024
Aproape 50 de permise reținute și sute de amenzi aplicate de polițiștii rutieri la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024
Lipă atacată și de Valeriu Iftime: Botoșănenii NU au nevoie de oameni cu asemenea imagine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024