Bugetarii se vor bucura de o nouă minivacanţă de patru zile.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat la începutul şedinţei de Guvern că ziua de 30 aprilie va fi declarată zi liberă.
“Data de 30 aprilie va fi zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, având în vedere că marţi 1 mai este zi nelucrătoare. Prevederile nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă, iar pentru a recupera ziua de 30 aprilie, instituţiile publice vor opta fie pentru desfăşurarea activităţii în regim normal- sâmbătă 5 aprilie, fie pentru prelungirea timpului de lucru până în data de 11 mai, conform unei planificări stabilite”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern de joi.
Potrivit hotărârii de Guvern, ziua de 30 aprilie se declară zi liberă, atfel încât bugetarii să aibă patru zile libere în minivacanţa de 1 Mai.
"Pentru ziua stabilită ca zi liberă potrivit alin. (1), instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de 5 mai 2018 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 11 mai 2018, potrivit planificărilor stabilite", se arată în Hotărârea de Guvern citată de Mediafax.
Dispoziţiile nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 30 aprilie 2018 şi nici participanţilor în aceste procese, mai arată sursa citată.
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
PROGNOZA meteo pentru luna noiembrie: Lapoviță anunțată de meteorologi
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024