Majoritatea instituțiilor de la Botoșani se află în această perioadă în toiul prezentărilor activităților desfășurate în anul ce s-a încheiat.
Și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani și-a prezentat misiunile desfășurate în anul 2017, pe liniile specifice, cu obiective și statistici comparative.
La capitolul criminalitate judiciară, la Botoșani par să predomine mai ales violențele între persoane, însă acestea nu au degenerat în sensul în care să aibă loc reglări de conturi între bande sau atacuri mafiote.
Scandalurile de cele mai multe ori sunt comise pe fondul consumului de alcool.
„Ponderea acestei categorii o reprezintă infracțiunile de loviri și alte violențe. Dacă vorbim de infracțiuni contra persoanei, 65% dintre acestea sunt loviri și alte violențe. Acestea arătăm că sunt comise în majoritate pe fondul consumului de alcool, uneori exagerat de alcool, conflicte spontane, fiind caracterizate de lipsa unei rezoluții infracționale premeditate”,
Viorel Șerbănoiu, inspector șef IPJ Botoșani
Infracţiunile de mare violenţă înregistrează o scădere de la 9 fapte petrecute în anul 2016 la 7 anul trecut.
„Avem o scădere cu două fapte și nu s-au produs pe fondul unor reglări de conturi sau la comandă”,
Viorel Șerbănoiu, inspector șef IPJ Botoșani
Au înregistrat o scădere anul trecut și furturile din locuințe sau societăți comerciale.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Ce câștigă afacerea ta cu ajutorul PR-ului
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Prima ediției a „Cupei Botoșani” la șah rapid a reunit peste o sută participanți
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Vacanțe școlare 2024-2025: 18 zile fără şcoală pentru elevi de Crăciun şi Revelion
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Prefectul Dan Nechifor, mesaj de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
CFR Călători, anunț pentru studenți: CE se schimbă în anul universitar 2024-2025
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024