Programul de rechizite școlare ar trebui îmbunătățit.
Asta susține deputatul Mihaela Huncă. În cadrul unei conferințe de presă la Pro România Botoșani, Mihaela Huncă a vorbit despre nevoia de actualizare a programelor sociale de susținere a copiilor.
Și s-a referit în mod special la programul de rechizite școlare și asta pentru că din ce în ce mai puțini elevi botoșăneni beneficiază de acest program.
„Și în județul Botoșani este nevoie de cât mai multe programe sociale de susținere a copiilor. Dar aceste programe trebuie să se facă în așa fel încât ele să fie actualizate. Avem programul de rechizite școlare prin care copiii care provin din medii defavorizate primesc în fiecare an școlar rechizite pentru anul școlar respectiv. Am văzut că în acest an școlar sunt în jur de 12.599 de elevi care primesc aceste rechizite, dintr-un total de 68.064 de elevi pe care îi avem la nivelul județului Botoșani. Întrebarea este: Doar așa puțini copii au nevoie de rechizite școlare sau ce se întâmplă?”,
Mihaela Huncă, deputat
Mihaela Huncă crede că de vină pentru scăderea beneficiarilor acestui program este și calitatea din ce în ce mai proastă a rechizitelor.
„Am dorit să fac o comparație cu anii școlari anteriori și vreau să vă spun că dacă facem o comparație cu anul școlar 2015-2016 când erau în jur 15.844 de elevi care au beneficiat de acest program, acum observăm o scădere foarte mare. Și în urma discuțiilor pe care le-am avut inclusiv cu elevi care beneficiază de rechizite școlare și cu părinți am aflat că de fapt nu numai scăderea cifrei de școlarizare care nu este direct proporțională cu ceea ce v-am prezentat este un motiv ci și calitatea rechizitelor școlare”,
Mihaela Huncă, deputat
Pentru ca rechizitele să nu mai fie de o calitate inferioară, Mihaela Huncă susține că trebuie mărit bugetul pentru acest program. Drept urmare, va face demersuri în acest sens.
În prezent, pentru învățământul primar un set de rechizite școlare costă 24,39 de lei, iar pentru învățământul gimnazial 29,87 de lei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024