Furnizorul judeţean de apă se loveşte de o problemă inedită în acţiunea de verificare a contorilor de bloc. Ei trebuie controlaţi din punct de vedere metrologic în vederea schimbării modului de facturare a apei, însă în unele cazuri acest lucru nu este deocamdată posibil deoarece aceştia au fost închişi în ... boxe. Aşa numiţii totalizatori au fost montaţi prin 1998 – 2000 în subsoluri, iar în unele dintre acestea oamenii şi-au amenajat boxe în care au închis practic contorii. „Unde sînt aceste cazuri vrem să vedem ce soluţii putem găsi ca să facem un cămin de branşament şi să montăm şi acei contori”, a afirmat Maricel Georgescu, directorul general al SC Apa Grup SA. Potrivit acestuia, astfel de cazuri sînt totuşi izolate şi, în afara depunerii unei plîngeri penale împotriva a trei angajaţi, de obicei locatarii sînt înţelegători.
Apa Grup trebuie să treacă la noul tip de facturare a apei, în care se ţine cont în primul rînd de contorul de la bloc şi nu de cel de apartament. Deocamdată au fost verificaţi metrologic în jur de 1.500 din cei peste 1.800 de totalizatori.
AUR Botoșani: Împreună, suntem dedicați unui viitor mai bun pentru Trușești și pentru întreaga țară
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
INEDIT: Câțiva elevi din Botoșani au dirijat traficul alături de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024