În prima etapă a play-out – ului Ligii 1 FC Botoșani a întâlnit luni seară Concordia Chiajna pe Stadionul Municipal. Meciul s-a terminat cum a început, adică 0 - 0.
Prima ocazie s-a consemnat în minutul 13, când Fulop a reluat din marginea careului mic peste poartă o minge centrată de Dumitraș.
În minutul 24 Golofca a recuperat mingea în preajma careului advers și a încercat să-l lobeze pe Rîmniceanu, dar portarul Concordiei a respins în corner.
Oaspeții au replicat abia în minutul 53 prin Marc, care a trimis din semifoarfecă puțin pe lângă poartă.
De altfel, oaspeții au fost cei care au terminat meciul în atac, insistând mai mult pentru obținerea victoriei.
La meci au asistat sub 500 de spectatori, semn că microbiștii sunt supărați pe ratarea suspectă a calificării în play-off.
În urma acestui rezultat FC Botoșani cade două locuri în clasamentul Ligii 1, ajungând pe 9.
Liviu Ciobotariu l-a introdus pe Răzvan Oaidă, abia cumpărat de FCSB, tocmai în minutul 86. Antrenorul a mizat pe următorii jucători:
Pap – Dumitraș, Miron, Burcă, Soiledis – Ongenda (7 Buș), Fulop (86 Oaidă), Rodriguez – Golofca, Roman, Fabbrini (83 Karaboue).
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Alarmă în miez de noapte: Mamă disperată că i-a dispărut băiatul - UNDE l-au găsit jandarmii
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Pompierii botoșăneni își deschid porțile în mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Aurora boreală a colorat cerul: S-a văzut în aproape toată țara, inclusiv la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024