World Recruiting, firma care a fost amendată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor din Iaşi a intrat şi în vizorul inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani.
Practic societatea care la Botoşani este înregistrată cu profil de activitate de consultanţă în plasarea forţei de muncă, la Iaşi a intermediat o serie de locuri de muncă în străinătate, solicitând de la un ieşean o sumă care nu era prevăzută în contract. Omul s-a adresat instituţiilor statului.
„CJPC Iasi a sanctionat World Recruiting SRL Botosani, cu punct de lucru in Iasi, cu amenda de 4.000 lei pentru ca un consumator nu a beneficiat de o redactare clara si precisa a conditiilor contractuale", a declarat
Daniel Piftor, comisarul sef al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC), pentru
Bună Ziua Iaşi.
Inspectorii muncii de la Botoşani au efectuat un control la această societate în primăvara acestui an fără a găsi însă nereguli. În urma evenimentului de la Iaşi, reprezentanţii ITM, vor relua verificările. „
În primăvară noi am efectuat un control la această societate, nu au fost depistate atunci nereguli, acum ne-am autosesizat din presă şi vom efectua din nou controale. Firma la noi figurează cu profil de activitate de consultanţă în plasarea forţei de muncă, vom verifica dacă nu are şi alte obiective de activitate”, a declarat
Stelian Meţler, inspector şef ITM. (G.E.)