Fostul subprefect şi secretar general al Prefecturii Botoşani a ajuns pe lista bogaţilor din instituţia similară a judeţului Iaşi. Mihai Elvădeanu este de la începutul acestui an consilier juderidic al prefectului din judeţul vecin, iar jurnaliştii de la Ziarul de Iaşi l-au inclus între angajaţii cu avere importantă ai unităţii.
Acesta deţine parţial sau integral patru terenuri în judeţul Botoşani, două în satul Cătămărăşti Deal din comuna Mihai Eminescu, unul în satul Stînceşti din aceeaşi comună şi un altul în oraşul Bucecea. Acesta mai are un apartament în Botoşani şi două autoturisme, Opel Astra ş Volkswagen Passat. În bănci are 63.000 de lei. În 2009, veniturile familiei Elvădeanu au fost de peste 50.000 de lei. Mihai Elvădeanu a fost înlocuit în octombrie 2008 din funcţia de subprefect al judeţului Botoşani, fiind numit inspector guvernamental, calitate în care a activat la nivelul judeţelor Iaşi şi Vaslui. În acest fel a intrat în contact cu prefectul Dragomir Tomaşeschi, care i-a propus să activeze în cancelaria sa, iar fostul demnitar de Botoşani a acceptat, ocupîndu-se în principal de probleme ce ţin de fondul funciar.
Olimpiadele școlare din 2025 s-ar putea desfășura online: Lucrările se vor corecta pe calculator
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Replica Spitalului Județean Mavromati cu privire la acreditare
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024