Conflict violent la intrarea în Spitalul din Botoșani, unde un gardian a fost lovit de ruda unui pacient. Paznicul nu i-a permis agresorului să intre într-o secție a spitalului în afara orelor de vizită.
Nervos, acesta a ripostat violent! O parte a scenei a fost surprinsă de camerele de supraveghere din spital.
În imagini, relatează Pro TV, se observă cum tânărul vrea să între în spital, la o rudă, însă este oprit de paznic. Tânărul îl îmbrânceşte pe gardian, dar chiar și așa tot nu îi este permis accesul.
Chiar dacă este înștiințat că este filmat, intrusul insistă să urce în secție și, în toiul discuției, la un moment dat, cei doi dispar din cadru. Câteva minute mai târziu, gardianul apare sângerând.
”În cadrul spitalului a fost agresat un agent de pază care nu a permis unui aparținător să între în spital. În urma incidentului a fost solicitată prezența unui echipaj de jandarmi. Starea agentului de pază este bună”,
Dr.Ștefan Bercea, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Botoșani.
Jandarmii nu l-au mai găsit pe agresor la spital și încearcă acum să-l identifice. Între timp, conducerea spitalului a luat decizia de a permite accesul în unitatea medicală doar pe baza unei cartele electronice.
”Cu ajutorul cadrelor instruite corespunzător, respectiv a agenților de pază, vom putea crește siguranța personalului medical și al pacienților”.
Ramona Guraliuc, medic UPU-SMURD Botoșani
Conducerea de la "Mavromati" susține că o astfel de investiție era necesară având în vedere numărul tot mai mare de scandaluri stârnite de pacienți sau rude.
În privința incidentului violent, poliția a deschis un dosar penal.
CLICK PENTRU VIDEO
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Trei artiști din Botoșani își expun lucrările care ilustrează toamna la Galeriile de Artă
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Pregătiri pentru iarnă la Botoșani: CÂND vor fi încheiate contractele de deszăpezire
Oana Sava
Oct 17, 2024
Comună din Botoșani rămasă fără primar, prefectul cere organizarea alegerilor
Oana Sava
Oct 17, 2024
Ajutați câinii din Adăpostul Public Botoșani să câștige un tir cu mâncare
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024