Clădirile sunt vechi, cu tencuială căzută şi tavane care stau să cadă pe copii.
Zeci de copii din comuna botoşăneană Ungureni au ajuns şi în acest an şcolar să înveţe în condiţii de Ev Mediu. Grădiniţele din satele Sapoveni şi Vicoleni au tavane din placaj, iar acolo unde învaţă preşcolarii riscă să se prăbuşească, scrie Adevărul.
Generaţii întregi de copii au învăţat în condiţii de Ev Mediu, în două sate din comuna Ungureni. Este vorba despre cătunele Sapoveni şi Vicoleni aflate la aproximativ 30 de kilometric de municipiul Botoşani. Spaţiile în care învaţă sunt efectiv o bătaie de joc. Clădirile sunt vechi, cu tencuială căzută şi tavane care stau să cadă pe copii. La rândul lor toaletele sunt de neimaginat pentru anul 2021.
Sapoveniul este un cătun foarte aproape de Ungureni, reşedinţa de comună, în plus şi cu deschidere către drumul naţional care duce la Săveni. Cu toate acestea grădiniţa unde învaţă aproximativ 30 de copii, este desprinsă parcă din filmele de groază. O clădire veche, scorojită, cu un perete mâzgălit şi gratii la câteva camere dezafectate. Toaleta este cea care atrage atenţia.
Propriu-zis copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani îşi fac nevoile într-un soi cutie din plăci de lemn prefabricate în care un adult nu are nicio şansă să stea în picioare. Cu aproximativ o lună în urmă situaţia era şi mai gravă, în loc de colac de wc, fiind efectiv o gaură în pământ.
La Vicoleni, la doar câţiva kilometric de Sapoveni, funcţionează o şcoală cu o grupă de grădiniţă. Cu tot cu preşcolari, în acest sătuc din comuna Ungureni învaţă aproximativ 50 de elevi. Clădirea în care -şi petrec orele de curs are o vechime de 100 de ani. Tencuiala este căzută pe o parte a faţadei, iar tavanul şcolii este din placaj. În plus, în grupa de grădiniţă, tavanul, tot din material lemnos este periculos pentru micuţi.
Şefii de la Inspectoratul Şcolar Botoşani au făcut verificări constatând problemele. Au dispus chiar înlocuirea directorului şcolii de care aparţineau aceste grădiniţe.
Directoarea, cadru didactic la Ungureni, era acuzată că a primit bani de la Primăria Ungureni să reabiliteaze dar nu-I cheltuia. Ba mai mult îi returna la finele anului.
„În ultimii ani a avut fonduri de la Primărie dar i-a returnat pur şi simplu la sfârşitul fiecărui an”,
spune Ada Macovei, inspector şcolar general.
Click AICI pentru continuarea articolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024