Un accident de circulație s-a produs ieri seară, pe drumul ce leagă Botoșani de Suceava. Din câte se pare, a fost implicată și o mașină în care se aflau mai mulți botoșăneni.
Duminică seara, la ora 20.55, pe DN 29, în interiorul comunei Dumbrăveni, un tânăr de 20 ani, din judeţul Botoşani, ce conducea un autoturism, în timpul efectuării unei depăşiri, a fost acroşat de autoutilitara condusă de un bărbat de 46 ani, din comuna Dumbrăveni, fără permis de conducere, care circula în aceeaşi direcţie de mers şi nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga., potrivit Monitorul de Suceava.
În urma coliziunii a fost rănită grav o minoră de 15 ani şi au fost răniți uşor conducătorul auto de 20 de ani şi o tânără de 19 ani, toți din judeţul Botoşani.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Peste 17.000 de botoșăneni își primesc indemnizațiile de la stat: Anunțul Agenției de Plăți
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Vot la PSD pentru lista candidaților la parlamentare, răzvrătiții loviți de muțenie
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024
Puștan de 19 ani amendat cu 1.000 de lei de polițiști după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024