La o săptămână după ce a adus în atenţia opiniei publice faptul că oraşul rămâne fără groapă de gunoi, edilul şef a revenit asupra subiectului. Deşi atât predecesorul său în funcţie, cât şi ex-viceprimarul Florin Ghiorghiţă şi directorul SC Urban Serv SA au dat asigurări că problema este una rezolvată, primarul susţine contrariul.
Potrivit acestuia, abia după învestire s-a întocmit un memoriu cu care se va deplasa joi la Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) în vederea obţinerii autorizaţiei de creare a unui depozit temporar lângă actuala groapă de gunoi.
Aceasta deoarece transportul gunoiului la Săveni presupune costuri mari, iar capacitatea rampei de acolo este una redusă. Amenajarea chiar şi provizorie a noii gropi presupune o cheltuială de 150.000 de lei pentru scoaterea terenului cu pricina din circuitul agricol.
„În fiecare zi mai găsim câte o surpriză, bineînţeles neplăcută (...). Trebuiau să se ocupe de această problemă din timp, nu cu două săptămâni înainte”, a afirmat
Ovidiu Portariuc. Noua rampă, care deja a fost împrejmuită pe jumătate, se întinde pe 2,5 hectare. Primarul refuză să ia în calcul un refuz al MMP. Vineri fostul primar Cătălin Flutur a afirmat că succesorul său a fost informat de situaţia rampei de gunoi şi că există mai multe variante pentru rezolvarea problemei.
CITEŞTE ŞI:
Portariuc a găsit lipsă o groapă de gunoi la „administraţia Flutur”
Flutur despre Portariuc şi groapa de gunoi : Toate persoanele interesate ştiau