20 de voluntari ai Asociației Grup Civic, coordonați de Daniel Câșlariu, au pornit în această dimineață cu 3 dube și 5 mașini mici către comuna George Enescu din județul Botoșani.
Au încărcat 80 de rucsacuri pentru copii care provin din familii cu resurse financiare reduse. Acțiunea de astăzi care poartă denumirea „Ghiozdănelul” este organizată în memoria lui Liviu Alex Ababei, voluntarul care la începutul lunii iulie și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
Astăzi, alături de voluntarii Grup Civic și Daniel Câșlariu a pornit spre George Enescu și mama lui Alex, venită acasă din Italia și care și-a propus să continue măcar puțin din activitățile fiului ei.
„Este un moment foarte emoționant pentru mine, știam ce lucruri frumoase obișnuia să facă fiul meu Alex, doar că acum sunt și eu direct implicată în activitățile de voluntariat. Alex întotdeauna a fost un copil bun, știam că face lucruri atât de minunate. Sper să mă integrez și eu în familia Grup Civic, așa cum a făcut-o Alex, și în amintirea lui să mă bucur de activitățile desfășurate de asociația a cărei membri mi-au devenit a doua familie”
A mărturisit ea
Campania „Ghiozdănelul” se adresează copiilor din mediul rural botoșănean.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Doina Federovici: Investițiile în sistemul de urgență sunt investiții pentru viața botoșănenilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024