În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale MAI au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID - 19.
La activități au participat polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare ,Direcției de Sănătate Publică precum si lucrători din cadrul Protectiei Consumatorului si Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Astfel, in cadrul acțiunilor desfășurate au fost verificate 122 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.
În total, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 16.000 de lei.
Dintre acestea, 37 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au purtat masca de protecție in locurile in care acest lucru era obligatoriu și 3 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea restricțiilor privind deplasarea in afara locuinței sau gospodariei in intervalul orar 23:00 - 5.00.
„Reamintim faptul ca este interzisă circulația persoanele în afara locuinței sau gospodăriei în intervalul orar 23:00 - 5:00 cu excepția unor situații menționate in mod expres in actul normativ”,
IPJ Botoșani
Nerespectarea acestor restricții constituie contravenție si se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 2.500 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024