Luna august este de departe cea mai aglomerată din punct de vedere al traficului rutier dar și celui pietonal, la Botoșani.
Stranierii revin în concedii de odihnă, iar avalanșa de persoane care ajunge în municipiul reședință de județ se resimte și în activitatea Poliției.
”Datorită concediilor, traversăm o perioadă extrem de aglomerată, se poate vedea și în oraș, se circulă mai greu, este nevoie de intervenția polițiștilor rutieri pentru dirijare, suntem pregătiți până la sfârșitul acestei luni pentru a preveni evenimentele nedorite. O cifră estimativă a numărului de autoturisme sau un procent al creșterii din trafic nu există însă putem deduce din creșterea evenimentelor”,
Ionuț Apostol, purtător de cuvânt Biroul Rutier Botoșani
În doar o săptămână au fost înregistrate 5 accidente rutiere grave și 12 ușoare. Opt dintre acestea au avut loc într-o singură zi, respectiv de Sfânta Maria, pe data de 15 ale lunii.
”Au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care tranzitează Botoșaniul sau sunt veniți în vacanță, ei fiind veniți din străinătate. Deci din numărul total de contravenții, în jur de 60 au fost aplicate conducătorilor auto care nu au rezidența stabilă la Botoșani”
Subcomisar Eduard Ilașcu, împuternicit adjunct al inspectorului șef al IPJ Botoșani
452 de contravenții au fost aplicate în total la regimul rutier.
20 de permise suspendate la viteză iar alte 12 pentru alte abateri.
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024