Primarul de la Vlădeni a adus în jur de 70 de oameni de la el din comună, cel mai probabil majoritatea din satul Mândrești și care au strigat sub geamul prefectului de nervi că-și pierd pământurile. Nervii lor nu au fost totuși înțeleși de șefii de instituții de la Botoșani care spun că nu au depus eforturi pentru a le recupera.
Vrei 32 de hectare de teren ar fi în discuție și care ar trebui să fie preluate de la Bucecea, pentru că în prezent, din punct de vedere administrativ acolo figurează. Iar două hărți care se contrazic între ele, arată într-adevăr că de-a lungul a câtorva decenii, o bucată din teritoriul Vlădeniului a fost alipit la orașul Bucecea.
”Protestăm împotriva celor care nu vor să respecte legea și nu vor să facă dreptate atât pentru țărani cât și pentru Biserică. Sunt oameni care încă nu au înțeles după atâția ani că dreptul omului este sfânt. Vor acum să dezmoștenească generații de țărani din satul Mândrești, s le ia pământurile”
Voicu Murariu, primarul comunei Vlădeni
De cealaltă parte, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) susține că de fapt, primarul aflat în fruntea țăranilor nervoși nu prea ar fi făcut demersuri ca să le recapete pământul.
”Limitele administrative au fost stabilite în anii ’80 și au fost reluate în 2010. Acum strict la problema lor, cetățenii puteau depune cerere la legile proprietății, din 1990 încoace. Trebuia făcut un protocol între comuna Vlădeni și Bucecea și să le dea titluri pe vechiul amplasament. La toate legile proprietății, comuna Vlădeni nu a făcut nici un demers pentru a obține titluri aici”
Mihai Bâlbă, director executiv OCPI
Șeful cadastrului din județ a mai spus că problema este una rezolvabilă, chiar simplă însă ”artificială creată acum pentru campanie”.
Cumva, de neînțeles este conflictul dintre cei doi colegi de partid Voicu Murariu – Andron Țimpău. Primul l-a făcut pe-al doilea iresponsabil.
”În mod sistematic primarul Andron Țimpău a refuzat să le dea la comuna Vlădeni ca să trecem în titlul oamenilor, el a spus de fiecare dată că nu vinde pământul de la Bucecea la Vlădeni, mi se pare că este o aberație colosală și făcută de un om iresponsabil”
Voicu Murariu despre colegul primar din PSD
Oamenii au stat în fața Prefecturii și au strigat continuu: Hoții, hoții – Jos comuniștii – Vrem dreptate. Delegația lor a fost primită de funcționari din Prefectură, directorul OCPI și subprefectul Dana Beclea. Prefectul nu a luat parte la întâlnire.
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024