(P) De la Botoșani până în Cristești sunt numai vreo 15 kilometri, doar că prima localitate e municipiu, iar a doua comună. Iar în comună se întâmplă lucruri care la oraș aveau loc în urmă cu mai bine de 30 de ani: elevii învață în trei schimburi.
Dacă atunci însă motivul principal îl reprezenta populația școlară tot mai numeroasă, de această dată situația pleacă de la investițiile masive pe care administrația locală le derulează în domeniul educației.
Profesor de istorie la bază, cu ani de predare efectivă la catedră, primarul Lucian Borfotină a reușit să obțină fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru școlile din Oneaga, Ghilănești și Schit Orășeni.
În primul sat investiția se ridică la 1,5 milioane de lei. Lucrările la Școala Gimnazială 2 Oneaga au demarat imediat după terminarea anului de învățământ 2018-2019 și practic s-au finalizat. Clădirea construită în anii 70 a avut parte de prima modernizare de amploare, de la pereții propriu-ziși și ferestre la sălile de clasă dotate cu mobilier nou și toaletele aduse la nivel de mileniu 3, existând inclusiv grupuri sanitare pentru copiii cu dizabilități.
Săptămâna aceasta s-au pus în funcțiune și cele două centrale pe lemne, astfel încât de pe 27 ianuarie cei aproape 200 de elevi din clasele I - VIII să revină în imobil.
Pe perioada lucrărilor au învățat la Școala Gimnazială 1 din satul Cristești.
Tot acolo au fost mutați și peste 50 de elevi de la Școala primară 1 Ghilănești, toți din ciclul primar fiindcă și în acest sat, prin același PNDL, școala este supusă unor ample lucrări de renovare, preconizându-se ca până la începutul lunii martie să fie finalizate.
Școala primară 3 Schit Orășeni, unde învață tot în jur de 50 de elevi, plus o grădiniță au parte la rândul lor de reparații capitale tot prin PNDL. Copiii au fost mutați la aceeași unitate de învățământ din satul – centru al comunei.
Pentru a se asigura continuitatea cursurilor s-a ajuns la soluția temporară ca elevii să învețe în trei schimburi.
”Pe elevii de la Schit Orășeni și Ghilănești îi transportăm cu microbuzele școlare, iar pe cei de la Oneaga cu un autocar închiriat. Lucrările la Ghilănești vor fi gata aproximativ într-o lună, iar la Schit sper ca în toamnă să se finalizeze”,
Lucian Borfotină, primar Cristești.
Învățatul în trei schimburi se va termina săptămâna viitoare, când elevii de la Oneaga vor reveni la școala din satul lor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
PROGNOZA meteo pentru luna noiembrie: Lapoviță anunțată de meteorologi
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024