Şezătorile iernii, amplă manifestare culturală tradiţională organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, au continuat la sfârşitul săptămânii trecute, duminică 18 februarie 2018, cu şezătoarea de la Vlăsineşti, organizată ireproşabil şi moderată chiar de primarul localităţii, Andrei Bouariu, Centrul fiind reprezentat de managerul Cornelia Ciobanu.
Vlăsineştii, sunt sigur un loc sfânt românesc, unde educaţia şi cultura nu sunt lăsate de izbelişte. Toată suflarea care a participat la şezătoare, fiecare cu rolul lui bine ştiut şi bine făcut, poezia, cuvintele preotului prezent, ale dascălilor prin mâinile cărora au trecut generaţii şi generaţii de elevi, ale primarului care nu a încetat să laude toată suflarea care a participat la organizarea fiecărui moment al şezătorii, şi nu în ultimul rând programul artistic cu muzică, jocuri populare tradiţionale, totul a fost o lecţie de educaţie şi cultură.
Startul şezătorii a fost dat de şezătoarea literară coordonată de această dată de scriitorul Nicolae Corlat, care a preluat cârma momentului poetic, coordonatorul de drept fiind scriitorul Gellu Dorian – compartimentul literatură-teatru. Au recitat ori au citit din scrierile lor, scriitori din judeţ, membri ori nu, ai Uniunii Scriitorilor din România – Nicolae Corlat, Cristina Prisăcariu Şoptelea, Nina Viciriuc, Cezar Ciobâcă, Dumitru Necşanu, George Luca, Vasile Iftime, Gabriel Alexe, Georgică Manole, Mihai Babei, Petruţ Pârvescu şi Ovidiu Petcu.
Elena Pricopie, coordonatorul compartimentului educaţie permanentă a Centrului a continuat şezătoarea vorbind despre importanţa şi necesitatea “valorizării patrimoniului cultural material şi imaterial, nu doar ca amintire despre trecut, ci mai ales, ca pe o cheie a viitorului nostru. Trebuie conştientizată importanţa socială şi economică a patrimoniului cultural şi necesitatea de a promova excelenţa în acest domeniu, în acest an 2018, desemnat în spaţiul european anul patrimoniului cultural, în spaţiul românesc fiind sărbătorit centenarul unirii”. Elena Pricopie a centrat prelegerea pe importanţa actului istoric ireversibil de la 1 Decembrie 1918, vorbind despre 12 mari nume ale neamului românesc , patrioţi, făuritori ai României Întregite şi obligaţia tuturor românilor de a construi viitorul, onorând trecutul.
Ultima parte a şezătorii a fost moderată de tânărul primar al Vlăsineştilor, Andrei Bouariu care a arătat clar că acolo unde şeful comunităţii vrea, şi se implică, minunile din trecut pot fi readuse în actualitate, minunile însemnând tradiţiile culturale, cele care ne definesc pe noi ca naţie.
Sala căminului cultural a fost frumos “gătită”, arătând ca o casă veche ţărănească, păstrând specificul locului, cu sprijinul doamnei Cobzariu Marcela – profesoară la şcoala din satul Sârbi, care a semnat scenariul şi regia şezătorii din vechime puse în scenă. Şezătoarea a adus pe scenă femei mai devreme născute din sat care au cântat ce se cânta în vechime la şezători – Honciuc Florica şi Şologon Marcela, două surori trecute de prima, chiar şi a doua tinereţe, dar care au dat o notă de autenticitate şezătorii, Honciuc Maria care a venit cu războiul de ţesut şi a tot ţesut câtă vreme şezătoarea şi-a urmat cursul. Momentul şezătorii bătrâneşti la care au participat copii, tineri şi adulţi a fost foarte bine moderat de doamna Maria Brânzei, o iubitoare a tradiţiilor, angajată în administraţia publică locală.
Sigur că ghicitorile, poeziile, cântecele vechi cântate de femeile trecute cu adevărat prin şezătorile de altădată s-au împletit armonios cu jocurile şi cântecele populare tradiţionale cu care Ansamblul folcloric “Hora” de la Vlăsineşti, un ansamblu renumit în judeţ, în ţară şi în străinătate a animat atmosfera frumoasă de petrecere din vechime. Ansamblul coordonat de coregraful Laurenţiu Cârligeanu, instructor fiind Alexandru Boariu, a participat la numeroase festivaluri şi înstrăinătate: New York, Sacramento, Germania, Croaţia, Bulgaria, obţinând astfel o recunoaştere a muncii şi dăruirii cu care aceşti oameni ţin vii obiceiurile şi tradiţiile culturale ale locului.
La Vlăsineşti se poate primi o lecţie despre împletirea prezentului cu trecutul, despre frumuseţea obiceiurilor şi tradiţiilor culturale împletite armonios cu realităţile vremurilor prezente, care se aşază împreună într-o vatră a culturii şi educaţiei.
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
PROGNOZA meteo pentru luna noiembrie: Lapoviță anunțată de meteorologi
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024