În ciuda victoriei obţinute de FC Botoşani, 2 – 0 la meciul de prezentare cu Rpadi CFR Suceava, finanţatorul echipei era un munte de nervi la finalul partidei. Acesta era complet nemulţumit de evoluţia formaţiei şi crede că antrenorul Costel Orac este principalul vinovat.
În opinia sa, cu o astfel de prestaţie roş-alb-albaştrii nu doar că n-au nici o şansă la promovare, ci chiar vor pierde meciul din Cupa României pe care îl vor disputa săptămâna viitoare cu FCM Dorohoi. Valeriu Iftime crede că scorul de miercuri după-amiază cu rivalii din judeţul vecin este mincinos întrucât cel puţin primul gol a fost marcat pe o greşeală a adversarilor şi nu a fost consecinţa unei faze lucrate. Totodată, vede lipsă de organizare şi de dăruire la fotbalişti. Redăm mai jos, cuvânt cu cuvânt, cele mai importante declaraţii făcute de patronul de la Elsaco la finalul partidei.
«Dom’le felicitări. Pentru ce, pentru fotbal? Nu, pentru cai»
Eu încă vorbesc de promovare că încă cred că trebuie să se trezească lumea, dar la ce am jucat azi nu am vorbit de promovare. Mă vede lumea pe stadion: «dom’le felicitări. Pentru ce, pentru fotbal? Nu, pentru cai». Iar noi am avut caii cinci minute, iar fotbal o oră şi jumătate.
Dacă jucăm aşa, chiar dacă e meci de pregătire, ne bate Dorohoiul. În mod cert! Dacă Costel nu face nimic, trebuie să plece şi el, deci asta nu este o echipă să o vezi la prezentare, adică este un fel de distracţie de duminică după-amiază. Nu poţi să tratezi în halul acesta fotbalul, n-ai cum. Chiar sunt super supărat pe ei pentru că, nu cred că astăzi suntem miei şi poimâine vom fi zmei. Azi am jucat prost, aşa cum am jucat prost şi la Bacău, şi cu Târgu-Mureş.
VEZI MAI MUŞLTE IMAGINI DE LA MECI:
FC Botoşani, chin pe caniculă cu rivalii din Suceava – GALERIE FOTO
"Nu-i o echipă antrenată"
Nu-i o echipă antrenată asta, nu-i o echipă care să joace fotbal. Asta este o echipă care joacă din amintiri. Să nu îmi spuneţi că azi a fost un fotbalist care a jucat fotbal sau că echipa asta a jucat. Sunt doi-trei care ştiu fotbal, nu zic, e păcat să spunem de Vali Bordeanu sau de M’Bella, dar nu pot să-l «remarc» pe Croitoru care este pe cu totul altă lume (…). Dacă îl mai ţinem mult pe ăla de la Dinamo, pe Mărmăneanu, mai căutăm mult să facem fotbalist din el este ca şi cum am căuta acul în carul cu fân.
La copii, la câţiva care i-au adus să-i vedem astăzi după-amiază, este clar că nu sunt de FC Botoşani, ia restul echipei trebuie antrenată.
CITEŞTE ŞI:
Spectacol cu obstacole şi cai pe stadion, Iftime jr. jocheu – GALERIE FOTO