Desfiinţarea Pediatriei, Psihiatriei şi Maternități s-a votat cu o lună în urmă, însă nici până în prezent Guvernul nu a adoptat un act normativ pentru punerea ei în practică. Iar dacă Spitalul Judeţean intră în noul an necomasat, atunci va fi retrogradat la categoria a IV sau V, iar lupta şi disputele care s-au dus timp de aproape jumătate de an pe marginea acestei probleme vor fi în van.
După ce au ameninţat consilierii judeţeni cu târârea prin instanţă, cerându-le daune de 5 milioane de lei dacă nu votează comasarea, liderii Sanitas se văd în situaţia de a nu-şi îndeplini visul. Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie, cea mai mare unitate medicală din judeţ şi-ar putea pierde mult dorita clasificare în gradul III, dacă nu primeşte până la sfârşitul acestui an aprobarea Guvernului pentru desfiinţarea celor trei spitale şi transformarea lor în secţii
. „Hotărârea de Guvern vine pentru comasarea spitalelor nu şi pentru clasificarea lor în categoria a III-a. După Hotărârea de Guvern, Spitalul Judeţean trebuie să facă o adresă ministerului să-i clasifice în III. Ei acum sunt în categoria III cu plan de conformare până la 31 decembrie 2011. De la 1 ianuarie 2012 li se schimbă planul de conformare şi pierd categoria III dacă nu îndeplinesc criteriile şi vor fi în IV sau în V”, a afirmat C
onstantin Huţanu, juristul Maternităţii.
Liderul de la Sanitas e liniştit
Cu toate acestea, liderul de sindicat Sanitas care s-a luptat pentru votarea comasării în Consiliul Judeţean şi aducerea Spitalului Judeţean la gradul III nu îşi face griji cu privire la data la care se va adopta hotărârea.
„Clasificarea nu e obligatoriu să se întâmple până la sfârşitul anului, dar noi dorim ca până la sfârşitul anului să se realizeze (...). Problema cea mai mare care era de îndeplinit era problema structurii spitalului, adică secţiile şi compartimentele care trebuiau să existe pentru a avea categoria III, însă prin preluarea spitalelor s-a rezolvat”, a declarat
Octavian Dumitru, preşedinte Sanitas Botoşani. Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte obţinerea gradului III toate obiectivele s-au realizat – comasarea pentru obţinerea secţiilor de specialitate, continuitatea activităţii în unităţile medicale şi personalul necesar conform normativelor în vigoare. La capitolul aparatură medicală criteriilesunt îndeplinite în proporţie de 90%. Totuşi dacă Spitalul Judeţean, intră în noul an fără aprobarea din partea Guvernului asupra comasării atunci acesta va fi declasificat în gradul IV sau V cu finanţarea corespunzătoare, cu penalizare de 15%, respectiv 23%.
Elsa ŞEICA
CITEȘTE ȘI:
Ministerul Sănătății a respins organigrama de la Mavromati – AFLĂ cine spune asta