Vineri, 29 iunie 2012, Ada Macovei se afla în biroul care i-a fost pus la dispoziţie de actuala conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru a-şi putea desfăşura activitatea din cadrul proiectului în care are calitatea de manager.
Fostul inspector şcolar general a precizat că a intrat în posesia a două adrese emise de Mihaela Huncă prin care i s-a comunicat programul de lucru al activităţii din cadrul proiectului dar care erau în totală contradicţie. „
Iniţial mi s-a aprobat printr-un răspuns scris programul de lucru după care cerând o decalare de trei ore pentru ziua de astăzi pentru că ieri am pierdut trei ore de lucru şi acces la documente pentru că mi s-a interzis accesul în birou dar şi la documente pentru că fişetul era închis şi fără documente am precizat că nu pot desfăşura activitatea. Mi s-a remis o altă adresă care o contrazice pe prima în mod flagrant în care mi se transmite că este obligatoriu să mă încadrez în programul 8:00 – 16:00”, a declarat
Ada Macovei.
Culmea, intervalul în care i s-a permis să îşi desfăşoare activitatea este identic cu cel al angajaţilor din cadrul IŞJ motiv pentru ca Ada Macovei susţine că nu va avea posibilitatea de a comunica cu colegii implicaţi în proiect. „
Având în vedere că sunt coordonatori ai echipei de management şi de implementare a proiectului, în calitate de manager a proiectului, mare parte dintre colegii mei sunt angajaţi ai IŞJ şi au programul de lucru în acest interval 8:00 – 16:00, ceea ce înseamnă că nu am voie să mă întâlnesc cu ei, nu am voie să îmi coordonez echipa pentru a pune actele la punct, pentru a le verifica şi pentru a ne desfăşura activitatea”, a mai spus
fostul inspector şcolar general. Ada Macovei a mai precizat că speră ca totuşi lucrurile să reintre în normal.
CITEŞTE:
Circ total la IŞJ : Ada Macovei la capătul Inspectoratului, ascunsă printre plante - FOTOGALERIE