O mulțime de idei, care mai de care mai ingenioase și lipsite de bun simț, au fost implementate în pandemie de directori care se cred la serviciu pe moșia personală ca să scape de oamenii datorită cărora primesc lunar lefuri grase.
Și dacă erați gata să credeți că le-ați văzut pe toate, ei bine aflați că în fosta clădire a Direcției Muncii s-a mai bifat o premieră.
La ușa de la intrarea dinspre Direcția Agricolă au fost scoase mânerele astfel încât botoșănenii care doresc să pătrundă pe acolo în clădire nu mai au nici măcar de ce trage întrucât clanță oricum nu exista.
Ușa din cealaltă parte a clădirii, pe direcția diametral opusă, era la rândul ei închisă cu cheia. Avea în schimb aproape un coș de gunoi destinat fumătorilor, eventual să se mai liniștească oamenii pe care îi apucă nervii când văd cum sunt tratați.
Singura cale de acces rămâne intrarea principală, dinspre Calea Națională. Alături de aceasta, miercuri dimineață se aflau zeci de botoșăneni care stăteau la coadă în ninsoare și la temperaturi de sub 0 grade.
Deși hotărârile adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și statuate apoi prin acte normative adoptate de Guvernul României sunt cât se poate de clare, în sensul că au acces în instituții toți posesorii de certificat verde, în amintitul imobil se precizează într-un anunț: ”accesul numai pe ușa principală, intrarea A, cu aplicarea Ordinului 407 al CNPP”.
Iar persoanele cu dizabilități, care nu se pot deplasa, sunt îndemnate să sune la un telefon fix sau la două mobile.
Dincolo de reglementările CNSU și ale Executivului, menținerea unui asemenea anunț poate fi interpretată drept o practică abuzivă.
Asta pentru simplul fapt că se invocă un ordin al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), ori clădirea din Calea Națională 85 nu mai este administrată de Casa Județeană de Pensii, unitate subordonată CNPP, ci de celălalt locatar.
În respectivul imobil își desfășoară activitatea Casa Județeană de Pensii și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS).
”Am semnat protocolul de predare-primire în urmă cu o săptămână. Anunțul este rămas din perioada în care imobilul era administrat de Casa de Pensii. S-a dorit atunci să se creeze un flux, iar acea ușă să fie folosită doar pentru ieșire”,
Sebastian Tocariu, director AJPIS Botoșani.
Șeful agenției a arătat că intenționează schimbarea în totalitate a ușilor, întrucât s-au șubrezit în timp, nu doar montarea înapoi a mânerelor.
Aceasta este însă doar una dintre probleme, o altă fiind aceea a cazanelor de încălzire de la demisol care au început să se defecteze.
AJPIS a preluat administrarea imobilului în cauză în baza unei Hotărâre de Guvern adoptate în a doua parte a acestui an.
Ceea ce se întâmplă la imobilul construit inițial ca sediu pentru Direcția Muncii și care în timp a adăpostit și Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) este definitoriu pentru comportamentul unor conducători de la unitățile de stat.
Interpretând legislația specifică pandemiei în avantaj propriu, au transformat unitățile publice în fortărețe cu acces restricționat excesiv astfel încât să nu mai fie deranjați de prea multă lume.
Iar aceste practici abuzive au fost menținute în unele locuri și după ce Guvernul a stabilit cât se poate de clar că orice persoană vaccinată poate intra într-o instituție publică.
Bineînțeles că reciproca nu este valabilă, bugetarii nevaccinați pot veni fără probleme la serviciu. În schimb, oamenii din afară care au treabă la respectivele unități de stat, trebuie neapărat să fie imunizați.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024