Jandarmii vor fi transformați în polițiști la orașe, iar la sate vom avea un fel de jandarmerie rurală.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pregăteşte o reformă majoră în rândul Poliției și Jandarmeriei. Documentul – obținut de PresaSM – se intitulează „examenul de capacitate al Românei” și are două direcții majore.
Prima prevedere, potrivit Bugetul.ro, are ca obiect „comasarea efectivelor Poliţiei cu cele ale Jandarmeriei, pentru a crea o structură unică de poliţie, compactă şi eficientă”.
Mai exact, la orașe, jandarmii vor executa toate misiunile pe linia siguranței și ordinii publice sub comanda Inspectoratului Județean de Poliție. Mai mult, patrulele ar putea deveni mixte și efectivele vor crește de la doi agenți/patrulă la trei sau chiar la patru, mai ales în zonele cu risc infracțional ridicat.
În schimb, la sate, jandarmii vor asigura atât ordinea publică, dar vor avea și atribuții pe linie judiciară, de cercetare a anumitor fapte antisociale/infracțiuni. Pe viitor, potrivit documentului, jandarmii vor fi transformați în polițiști la orașe, iar la sate vom avea un fel de jandarmerie rurală. După modelul din perioada interbelică.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Declarația zilei 7 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 07, 2024
Gabriela Erdic
Nov 07, 2024
Șofer oprit de polițiști în trafic: Din „prinț” cu antemergător în pieton pentru jumătate de an
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024