Singurul director care a primit calificativul „nesatisfăcător” la evaluarea care a avut loc la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean este Marilena Mardare de la Liceul Pedagogic, calificativ care a dus evident la încetarea contractului de management din fruntea instituţiei şcolare.
„După 12 ani de directorat, singura modalitate prin care IŞJ-ul, nu ştiu care să fi fost pretextele, a considerat că trebuie să fiu schimbată, deci singura modalitate, pentru că eu am concurs, a fost aceea să îmi dea calificativul „nesatisfăcător”, în condiţiile în care instituţia de învăţământ pe care am condus-o până acum a avut rezultate foarte bune şi la bacalaureat şi la evaluare naţională şi la toate inspecţiile care s-au derulat”, a afirmat
Marilena Mardare, prezentă la o conferinţă de presă organizată la sediul PNL.
Calificativul este al persoanei care mi l-a dat
De asemenea, fostul director de la Pedagogic a adus la întâlnirea cu ziariştii şi o diplomă primită din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi semnată de Ada Macovei, care în opinia ei, ar veni în contradicţie cu calificativul dat la evaluare. „
Acesta este o diplomă de excelenţă pe care tot doamna care mi-a dat calificativul, calificativ care nu îmi aparţine ci persoanei care mi le-a dat, diplomă dată în luna iunie prin care ce înalt profesionist eram eu, ce merite deosebite, ce competenţă demonstrată în toate activităţile educative prin care am susţinut Inspectoratul şi evident în afara acesteia mai am foarte multe diplome de colaborare cu IŞJ”, a mai afirmat
Mardare.
Decizia urmează să fie contestată în instanţă
Marilena Mardare susţine că de fapt ar fi fost înlăturată din funcţia de conducere pe criterii politice
„Eu nu văd alte criterii pe baza cărora să fiu demisă, eu am fost singurul director schimbat care are concurs” şi în consecinţă va contesta decizia în instanţa de judecată.
„Primul pas este sigur să contest acest calificativ dar mie mi se pare inutil, întrucât contestaţia trebuie adresată evident tot Inspectoratului Şcolar care să stabilească o comisie de contestaţii. Următorul pas evident este de a-i acţiona în judecată”, a încheiat
fostul director de la Pedagogic. Marilena Mardare susţine că deocamdată nu a primit decizia de încetare a contractului de management şi nici nu are cunoştinţă despre persoana care o va înlocui pe postul de director.