În urma cercetării faptelor, polițiștii botoșăneni au constatat că nu hoții au furat din bunurile societății a cărei administrator a făcut sesizarea la Poliție.
Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt comisă în dauna unei societăți comerciale din comuna Drăgușeni, la data de 19 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de comiterea faptei, din localitatea Știubieni.
În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe recipiente, în care era depozitată cantitatea de 1.260 de litri de motorină, pentru care persoanele percheziționate nu dețineau documente legale de proveniență.
În cauză s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Săveni și a celor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024