Situația medicilor care refuză să mai efectueze gărzi suplimentare fără să fie remunerați corespunzător își are corespondent se pare și la Botoșani. Conducerea Spitalului Județean a avut o primă întâlnire cu reprezentanții medicilor.
Urmează să se stabilească poziția acestora vis a vis de liniile de gardă, care ulterior să-i fie transmisă conducerii.
„În momentul de față, am avut ieri o ședință în Consiliul Medical, am adus la cunoștință prevederile ordonanței 20 și a precizărilor primite de la Ministerul Sănătății, așteptăm reacții în perioada următoare”
Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean
Un lucru este cert. Fără aceste gărzi, spitalul județean nu mai poate trata urgențele care pot fi direcționate către unități medicale regionale. Însă, cel mai probabil nu se va ajunge la această situație întrucât negocierile între asociațiile profesionale și minister sunt în plină desfășurare.
”Cum să se descurce spitalul? Dar nu vorbim aici de politica drobului de sare. Haideți să vedem reacția medicilor prin care să putem contracte cu timp parțial pentru liniile de gardă. Noi am transmis ieri un mesaj, azi vom transmite adresa pe toate secțiile urmând să încheiem contracte pe timp parțial”
Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean
În momentul de față gărzile suplimentare sunt efectuate în funcție de numărul de medici și de specialitățile secțiilor medicale.
”Sunt secții unde sunt 7 – 10 medici și secții unde sunt doar 3. Iar numărul secțiilor este variabil în funcție de medicii angajați ai spitalului pe secția respectivă”
Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean
Ce ar însemna remunerația financiară aferentă gărzilor suplimentare a medicilor?
”Așa cum prevede OUG 20, cu precizări de la minister, se stabilește un tarif pe oră, pentru linia de gardă. Tariful este compus din următoarele elemente: salariul din 2009 actualizat la 2015, plus creșterea de 25% prin ordonanța 35 și acele sporuri de 75% în cursul săptămânii și 100% la sfârșit de săptămână. Din aceste elemente se calculează tariful pe oră”
Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean
235 de medici are în prezent în total Spitalul Județean Mavromati. Nu toți efectuează gărzi medicale.
Iată secțiile unde sunt asigurate linii de gărzi:
ATI – MARCHIAN
ATI – OBSTETRICA-GINECOLOGIE
ATI – PEDIATRIE
BOLI INFECTIOASE
CARDIOLOGIE
CHIRURGIE
LABORATOR ANALIZE MEDICALE – MARCHIAN
MEDIC COORDONATOR – MARCHIAN
MEDICALA 1
MEDICALA 2
NEUROLOGIE
O.R.L.
OBSTETRICA GINECOLOGIE – MEDIC COORDONATOR
OBSTETRICA GINECOLOGIE – NEONATOLOGIE
OBSTETRICA GINECOLOGIE – GINECOLOGIE
ONCOLOGIE
ORTOPEDIE
PEDIATRIE – COMPARTIMENT PRIMIRE URGENTE
PEDIATRIE – CHIRURGIE
PEDIATRIE 1 SI 2
PSIHIATRIE 1
PSIHIATRIE 2
RADIOLOGIE
SAVENI
U.P.U. – S.M.U.R.D.
(G.E.)
Mașini izbite în urmă cu puțin timp, trei persoane au văzut moartea cu ochii
Oana Sava
Nov 04, 2024
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024