După ce a fost dată afară din Comisia de învățământ, științe, tineret și sport, Mihaela Huncă a aflat miercuri că a fost repartizată într-o nouă comisie.
Și anume, ea va face parte din Comisia pentru drepturile omului, alături de alți parlamentari care au lăsat PSD-ul și au trecut la Pro România.
„Miercuri mi s-a comunicat că voi face parte din Comisia pentru drepturile omului, considerat un batalion disciplinar pentru că și ceilalți parlamentari PSD-iști care au venit la Pro România sunt tot acolo. Deci ,suntem acolo, cred că în jur de 7 parlamentari. Asta înseamnă că vom lupta și pentru drepturile tuturor cetățenilor din această țară, începând de la drepturile copilului până la ale celor mai în vârstă. Dar cred că vom face front comun și pentru respectarea legii pentru că legea trebuie respectată de absolut toți cetățenii”,
Mihaela Huncă, deputat
De altfel, ea susține că va face o analiză fiind nemulțumită de faptul că nu s-a ținut cont cât de cât de specialitatea fiecăruia când s-au luat asemenea decizii.
„Voi face analiză să văd câți specialiști sunt în fiecare comisie pentru că a te duce tu care nu ești un specialist în domeniu, să te duci, mă așteptam puteam să fiu dată și la agricultură, cu toate că eu am cerut la administrație publică și au considerat că nu trebuie să-mi facă pe plac sau nu trebuie să dea curs aprobării cererii mele”, a conchis Mihaela Huncă
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024