Crucea cu două fețe a bunicului lui Eminescu era considerată pierdută pentru totdeauna.
Crucea lui Vasile Eminovici a fost căutată pentru prima dată în 1922.
După un secol, crucea bunicului lui Mihai Eminescu a fost redescoperită în județul Suceava, la Călineștii Cuparencu, la 43 de km de Ipotești, relatează Alephnews. Timp de aproape 100 de ani crucea lui Vasile Eminovici a fost considerată de negăsit.
”Această cruce se considera de negăsit de la 1922. Există explicații de ce nu putea fi găsită această cruce, crucea fiind cu două fețe de fapt. Când citești inscripția pe o față, pe fața care este spre biserică, probabil că nu neapărat te duci să vezi ce este în spatele acestei cruci”,
Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipotești.
Monumentul redescoperit are deja 161 de ani vechime. A rămas un mister pentru atâta timp pentru că inscripția se afla pe spatele unei cruci refolosite și toți cei care au căutat-o au trecut pe lângă ea citind doar numele Mariei Volonschi, înmormântată la începutul secolului XX, precizează sursa citată.
Crucea bunicului lui Mihai Eminescu a fost refolosită în momentul amenajării mormântului. Semnele chirilice de pe cruce spun: „Aice odihnește robu lui Dumnezeu Vasilie Ieminovici, capelu, 1859”.
Potrivit celor precizate de Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipotești, Vasile Ieminovici, bunicul lui Mihai Eminescu, a fost dascăl (capelan) în Călinești. „Capelu” de pe cruce trimite, în mod evident, la funcția pe care a avut-o.
(Foto: Alephnews)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșăneanul care trăiește la limita dintre cer și ape: Nu mi s-a părut nimic greu atunci
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Spitalul Județean are manager cu concurs: Singurul candidat, aproape de nota 10
Oana Sava
Oct 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
FC Botoșani a transferat un portar grec de aproape doi metri înălțime - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Probleme noi și vechi cu prefectul Dan Nechifor – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024