Aproape 30 de botoşănenii s-au adresat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor în ultima săptămână nemulţumiţi pe de o parte de produsele care se află la comercializare în unele magazine botoşănene iar pe de altă parte de serviciile prestate de unele societăţi care funcţionează în municipiu.
Cozonaci şi carne expirate în magazine
Potrivit conducerii acestei instituţii vizate au fost cu precădere produsele non-alimentare sau o serie de service-uri pentru produse electronice şi electrocasnice. „
Am înregistrat un număr de 29 de reclamaţii, pe produse alimentare două, pe produse nealimentare 16 şi servicii 11 reclamaţii. Foarte puţine au fost pe domeniul alimentar datorită faptului că tot am avut tematici de control şi tot s-au verificat dar totuşi au mai fost şi din astea. Au fost reclamaţi nişte cozonaci şi nişte produse din carne cu data limită depăşită”, a declarat
Alexandru Zarug, comisar şef CJPC.
Motorină cu apă reclamată de un botoşănean
O altă sesizare care a intrat în atenţia comisarilor însă nu a putut fi demonstrată a fost privitoare la o staţie de alimentare cu carburanţi care ar fi adăugat apă la motorina care se afla la comercializare. „
La produse nealimentare a fost o cantitate de motorină care prin determinări şi ridicare ar fi trebuit să fie trimisă la un laborator dar nu s-a realizat aşa ceva, s-a reclamat că motorina conţine apă, nu am putut face dovada”, a mai spus
Alexandru Zarug. De asemenea, în atenţia comisarilor de la Protecţia Consumatorilor au mai intrat o serie de nemulţumiri ale cetăţenilor privitoare la mobilier necorespunzător, o maşină de spălat sau nişte telefoane care nu ar fi fost reparate corect fiind în perioada de garanţie.
(G.E.)