10 toatele în valoare de 36.000 de lei vor fi achiziţionate de municipalitate în cursul acestui an. Acestea vor fi folosite atît în cadrul acţiunilor de amploare cum ar fi „Festivalul Verii” sau „Zilele Oraşului”, cît şi pe toată durata anului fiind instalate în diverse zone ale oraşului. Investiţia se încadrează în multe altele planificate pentru acest an în bugetul de investiţii pe 2010 prin Serviciul de Adminstrare Baze Sportive şi Agrement. „
Era şi cazul să facem acest pas, la acest capitol nu stăm tocmai bine, aţi văzut ce s-a întîmplat la Zilele Oraşului cu cele pe care le avem în prezent. Practic nu pot fi folosite. Dintre cele care le avem acum, doar cea din incinta stadionului este funcţionabilă, pentru că are şi sistem de scurgere. Cele de lîngă Teatrul Mihai Eminescu le-am închis. Din cele noi pe care le vom achiziţiona vom pune una în zona gării, una în Parcul Curcubelului dar şi în zonele centrale. Mai trebuie să facem rost şi de o vidanjă”, a declarat
Eugen Ţurcanu, director SABSZA. Investiţia este cu atît mai benefică cu cît în municipiu nu mai există toalete publice care să fie folosite de cetăţeni.
„Seif, teren de sport sintetic sau trenuleţ electric se află de asemenea pe lista investiţiilor”
În bugetul de investiţii se află totodată şi achizionarea unui seif care a fost deja cumpărat şi va fi instalat la sediul Sălii Polivalente „Elisabeta Lipă”. Întrucît pînă în săptămîna precedentă, conducerea bazei sportive folosea un seif luat în custodie
de la o instituţie bancară şi această problemă a fost rezolvată. „
Pentru seif a fost alocată suma de 7.000 de lei, era necesar, noi facem încasări la baza sportivă, plus cele din Parcul Mihai Eminescu şi nu avea unde să depunem acei bani, astfel, eu cred că un seif era şi este absolut necesar”, a mai spus
Eugen Ţurcanu. Nu în ultimul rînd, în acest an, Parcul Mihai Eminescu va avea o serie de investiţii cum ar fi un trenuleţ electric pentru copii cu o valoare de 65.000 de lei, precum şi un teren de sport sintetic a cărui achiziţie se ridică la 120.000 de lei. „
Trenuleţul electric va fi instalat în Parcul Mihai Eminescu, practic este o răţuşcă mamă cu puişori, acest mecanism pentru copii se numeşte „Duck Family” şi va fi adus din Anglia. Alături va fi amenajat un teren de sport sintetic”, a mai adăugat
Eugen Ţurcanu.