Concertul de Anul Nou pus în scenă de Filarmonica ”George Enescu” pe 18 și 19 ianuarie a adus la Botoșani câteva voci importante din muzica românească. Alături de Cezar Ouatu, a fost acompaniată de orchestra simfonică și Nico.
Artista care în 2008 a obținut alături de Vlad Miriță locul 20 la concursul Eurovision de la Belgrad, a cântat singură ”The way we were”, iar apoi piesa ”O lume mai bună”, compusă chiar de artistă pentru Ziua Națională a României.
Alături de Dimmas a interpretat ”The prayer”, iar împreună cu Cezar Ouatu, ”The beauty and the beast”.
Între melodii a mărturisit publicului botoșănean că de câteva zile se confruntă cu o viroză puternică și că inițial l-a anunțat pe impresarul artistic Liviu Sorinel că nu va putea cânta la Botoșani.
Doar că reprezentantul Filarmonicii a insistat totuși să vină de la București – ”eu ce fac cu oamenii?” - și să participe la concert, iar artista le-a transmis melomanilor că a ajuns totuși la Botoșani fiindcă ”Dumnezeu este aici și poate că datorită Lui, poate datorită încrederii mele, iubirii mele pentru Dumnezeu”.
Convinsă de impresarul Filarmonicii să vină totuși la Botoșani, a avut parte de certuri cu partenerul său de viață.
”Soțul meu: ești nebună, vrei să te duci? Păi cum să nu mă duc? Sunt două zile de concert, este o grămadă de oameni, nu există, nu se poate așa ceva. Bineînțeles că am plecat supărată de acasă cu el, dar în prima seară m-a sunat și m-a întrebat: cum ai fost soția mea dragă? Bine, a fost Dumnezeu cu mine aseară. Cred că și seara aceasta (vineri – n.r.) este. Am o viroză de câteva zile și abia am putut vorbi. Liviu, cred că tu ai vorbit acolo, Sus, cu Doamne-Doamne, măcar falsetul să-mi meargă”,
Nico, cântăreață.
I-a mulțumit lui Liviu Sorinel și pentru oportunitatea de a-și cânta inclusiv propria creație la Botoșani.
Nicoleta Matei, cunoscută simplu ca Nico, deține împreună cu soțul său, Laurențiu, un studio de înregistrări muzicale.
În noiembrie, cu ocazia împlinirii 25 de ani de la căsătorie, cei doi și-au reînnoit jurămintele la biserică.
Pe 1 februarie, Nico împlinește 54 de ani, fiind născută în Ploiești. Acum locuiește în București.
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024