În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de miercuri, 29 septembrie 2021, au fost prezentate rezultatele controalelor efectuate în școli în perioada 23 august – 3 septembrie.
Verificările au fost dispuse prin ordin de prefect și au vizat mai multe aspecte, de la autorizație sanitară până la colectarea selectivă a deșeurilor.
Și în debutul acestui an școlar au fost găsite probleme în școli. Mai multe unități nu au încă autorizație sanitară.
„Aproximativ 18% din totalul unităților de învățământ cu personalitate juridică și aproximativ 35 structuri arondate acestor unități cu personalitate juridică nu dețineau la data controlului autorizație sanitară de funcționare. În toate cazurile a fost trasată măsura urgentării demersurilor necesare pentru obținerea autorizației”,
Paula Amariei, consilier Instituția Prefectului.
Motiv pentru care au fost constatate probleme precum lipsa apei potabile, neacordare la apă curentă, apă necorespunzătoare din punct de vedere biochimic, situarea toaletelor în interiorul clădirilor.
De asemenea, 18 unități de învățământ au stoc parțial de combustibil asigurat.
Mai multe școli sunt în reabilitare, iar copiii sunt nevoiți să învețe în alte spații cum ar fi în cămine culturale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024